Inflamaţia este adesea considerată un proces natural, care apare odată cu înaintarea în vârstă, şi care contribuie la apariţia bolilor cronice. Un nou studiu internaţional arată însă că acest tip de inflamaţie asociată vârstei nu apare la toate populaţiile şi pare să fie mai degrabă o consecinţă a stilului de viaţă din societăţile “industrializate”. Aceste concluzii pot schimba profund perspectiva medicilor şi specialiştilor asupra relaţiei dintre vârstă, inflamaţie şi riscul de boli cronice.
Inflamaţia, considerată mult timp un semn distinctiv al îmbătrânirii, s-ar putea să nu fie o experienţă umană universală, conform unui nou studiu realizat de Columbia University Mailman School of Public Health.
Cercetarea sugerează că „inflamaţia asociată îmbătrânirii” - inflamaţia cronică, de intensitate redusă, corelată cu înaintarea în vârstă - pare să fie un produs secundar al stilului de viaţă al societăţilor industrializate şi variază semnificativ între populaţii la nivel mondial.
Cercetătorii au analizat date provenind de la patru populaţii: două grupuri din societăţi industrializate - studiul italian InCHIANTI şi Studiul Longitudinal privind Îmbătrânirea din Singapore (SLAS) - şi două populaţii indigene, cunoscute pentru stilul de viaţă tradiţional şi pentru faptul că trăiesc în comunităţi relativ izolate, cu un contact redus cu societatea industrializată - Tsimane, din Amazonul bolivian, şi Orang Asli, din Malaezia Peninsulară.
În timp ce semnătura inflamaţiei asociate îmbătrânirii a fost similară între cele două populaţii industrializate, aceasta nu a fost valabilă în cazul grupurilor indigene, unde nivelurile de inflamaţie au fost determinate în principal de infecţii şi nu de vârstă.
„În mediile industrializate, observăm legături clare între inflamaţia cronică şi boli precum boala cronică de rinichi, dar în populaţiile cu rate ridicate de infecţie, inflamaţia pare să reflecte mai degrabă povara bolilor infecţioase decât îmbătrânirea în sine”, a declarat autorul principal, dr. Alan Cohen, conferenţiar universitar la Departamentul de Ştiinţe ale Sănătăţii Mediului (Environmental Health Sciences) din cadrul Columbia Mailman School şi membru al centrului Butler Columbia Aging Center, citat într-un comunicat.
Astfel, deşi populaţiile indigene, în special Tsimane, aveau în mod constant un nivel ridicat de inflamaţie în organism, aceste niveluri nu creşteau odată cu vârsta şi, mai ales, nu duceau la bolile cronice care afectează societăţile industrializate.
De fapt, majoritatea bolilor cronice, precum diabetul, afecţiunile cardiovasculare, Alzheimer etc, sunt rare sau aproape absente în rândul populaţiilor indigene, ceea ce înseamnă că, deşi tinerii din aceste comunităţi pot avea profiluri inflamatorii similare cu cele ale adulţilor mai în vârstă din societăţile industrializate, aceste caracteristici nu provoacă probleme de sănătate şi nu duc la apariţia unor boli.
„Aceste descoperiri pun cu adevărat sub semnul întrebării ideea că inflamaţia este negativă în sine. Mai degrabă, inflamaţia, şi posibil şi alte mecanisme ale îmbătrânirii, par a fi extrem de dependente de context. Pe de o parte, acest lucru este provocator, deoarece nu vom avea răspunsuri universale la întrebările ştiinţifice. Pe de altă parte, este încurajator, pentru că arată că putem acţiona şi schimba lucrurile în bine”, a spus dr. Cohen.
Studiul a folosit un set de 19 citokine, proteine mici implicate în semnalizarea imunitară, pentru a evalua modelele de inflamaţie.
În timp ce aceşti markeri au fost corelaţi cu îmbătrânirea în seturile de date din Italia şi Singapore, nu s-au replicat în rândul Tsimane şi Orang Asli, la care sistemul imunitar s-a format sub influenţa infecţiilor frecvente şi a condiţiilor speciale din mediul în care trăiesc.
Concluzii-cheie:
- Aproximativ 66% dintre Tsimane aveau cel puţin o infecţie parazitară intestinală; peste 70% dintre Orang Asli aveau o infecţie des întâlnită în această populaţie.
- Markerii inflamaţiei cronice au fost puternic corelaţi cu bolile cronice în populaţiile industrializate, dar nu şi în cele indigene.
- Studiul contestă ipoteza existenţei unor biomarkeri universali ai îmbătrânirii, sugerând în schimb că procesele de îmbătrânire imunologică sunt specifice fiecărei populaţii şi profund influenţate de „exposom”- totalitatea influenţelor din mediu, obiceiurilor de viaţă şi contactului cu diferite infecţii.
„Aceste rezultate arată că sistemul nostru imunitar nu este pe deplin adaptat la stilul de viaţă şi mediul modern în care trăim. Aşadar, inflamaţia asociată îmbătrânirii s-ar putea să nu fie un produs direct al vârstei, ci mai degrabă un răspuns la condiţiile industrializate”, a explicat dr. Cohen.
Autorii propun reevaluarea modului în care îmbătrânirea şi inflamaţia sunt măsurate între populaţii şi subliniază necesitatea unor instrumente standardizate, potrivite stilului de viaţă şi condiţiilor de mediu din fiecare populaţie.
„Factori precum mediul, stilul de viaţă - cum ar fi activitatea fizică ridicată sau o dietă extrem de săracă în grăsimi - şi infecţiile pot influenţa modul în care sistemul imunitar îmbătrâneşte. Înţelegerea modului în care aceste elemente interacţionează ar putea contribui la dezvoltarea unor strategii de sănătate globală mai eficiente”, concluzionează autorii.
Rezultatele acestei cercetări au fost publicate luni, în revista Nature Aging.
