Un implant nou şi inteligent dezvoltat de cercetători americani, care ”ascultă” semnalele cerebrale, ar putea ajuta la tratarea epilepsiei şi a altor afecţiuni neurologice, cum ar fi boala Parkinson.
În prezent, medicii folosesc neurostimulare pentru a trata diferite afecţiuni, inclusiv epilepsia, efectele atacului vascular cerebral şi chiar depresia.
Acest tratament implică utilizarea unor dispozitive speciale care trimit impulsuri electrice pentru a controla activitatea creierului şi a sistemului nervos central.
Această tehnică este folosită uneori şi pentru a îmbunătăţi simptomele bolii Parkinson, o afecţiune neurologică care afectează echilibrul fizic şi capacitatea de mişcare sau coordonarea membrelor.
Cu toate acestea, dispozitivele neurostimulatoare care sunt disponibile în prezent pentru tratamentul afecţiunilor neurologice nu sunt capabile să stimuleze activitatea creierului şi să o înregistreze în acelaşi timp.
Însă specialiştii de la Universitatea California din Berkeley au dezvoltat un nou neurostimulator sofisticat, care pare să reuşească acest lucru şi poate avea potenţialul de a îmbunătăţi semnificativ tratamentul epilepsiei, al bolii Parkinson şi al altor afecţiuni, scrie medicalnewstoday.com.
Echipa de cercetare a denumit acest dispozitiv ”WAND”, care are două dispozitive de control externe, fiecare monitorizând 64 de electrozi poziţionaţi în zona creierului.
Spre deosebire de dispozitivele similare existente, care pot înregistra numai activitatea electrică a maxim opt puncte din creier, WAND poate urmări activitatea din 128 de canale diferite.
Acest dispozitiv poate monitoriza activitatea electrică a creierului şi poate învăţa să identifice semnale anormale care indică prezenţa unei convulsii sau a unui tremur. WAND poate, de asemenea, să ajute la modificarea semnalelor electrice din creier pentru a preveni astfel de evenimente şi simptome.
Spre deosebire de alte neurostimulatoare, dispozitivele WAND au circuite integrate personalizate care sunt capabile să înregistreze semnalele electrice subtile pe care le emite creierul în timp ce transmit şi impulsuri mai puternice pentru a "corecta" semnalele greşite.
Astfel, dipozitivul poate stimula şi înregistra efectiv aceeaşi regiune a creierului.
Oamenii de ştiinţă au testat WAND pe maimuţe pentru a arăta cum dispozitivul poate învăţa să recunoască semnalele creierului pentru mişcări specifice ale braţelor şi cum poate acţiona apoi pe aceleaşi semnale.
Astfel, cercetătorii au învăţat animalele pe care au dispus implanturile să folosească un joystick pentru a trimite cursorul pe ecran în locuri anume desemnate.
După un timp, dispozitivele implantate au învăţat să detecteze semnalele neuronale care corespundeau mişcărilor mâinilor macacilor. După ce au identificat aceste tipare, au reuşit să trimită semnale electrice care au întârziat mişcările mâinilor.