Atacul cibernetic asupra Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) de anul trecut a fost realizat de serviciile de spionaj dale Chinei şi Rusiei, relatează publicaţia olandeză De Volkskrant, care citează surse apropiate anchetei. Autorităţile olandeze se ocupă de această investigaţie deoarece sediul EMA este la Amsterdam.
EMA a anunţat în 9 decembrie 2020 că a fost ţinta unui atac cibernetic, care a vizat documente privind vaccinurile împotriva Covid-19, depuse de companiile care au depus solicitări de autorizare de urgenţă în Uniunea Europeană.
Ulterior, autorii atacului cibernetic au publicat informaţii trunchiate din documentele accesate ilegal pe internet pentru a reduce încrederea în vaccinuri.
Publicaţia olandeză a relatat sâmbătă că EMA a fost iniţial ţinta unui atac cibernetic lansat de un serviciu de spionaj din China în prima jumătate a anului trecut, iar apoi a fost vizată de un atac lansat de un serviciu de spionaj rusesc, la finalul anului 2020.
Spionii chinezi au reuşit să acceseze sistemul informatic al EMA prin intermediul unei universităţi germane, iar cei ruşi au profitat de o vulnerabilitate a sistemului informatic al agenţiei europene de reglementare în domeniul medicamentelor.
Mai grav, spionii ruşi au reuşit să aibă acces la sistemul informatic al EMA timp de peste o lună, fără ca angajaţii instituţiei să observe acest lucru.
Serviciile de spionaj din China şi Rusia au fost interesate în special de informaţii privind vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech, precum şi de ţările care vor utiliza vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech şi cantităţile care urmau să fie comandate.