Fiecare adult din lume ar putea primi un vaccin împotriva Covid-19. Află cât ar costa şi din ce fonduri

Fiecare adult din lume ar putea primi un vaccin împotriva Covid-19. Află cât ar costa şi din ce fonduri

La nivel global au fost administrate 4,54 miliarde de doze de vaccinuri împotriva COVID-19. Până în acest moment 30,4% din populaţia lumii a primit cel puţin o doză de vaccin COVID-19, iar 15,8% este complet vaccinată. Dacă ne raportăm la Uniunea Europeană, 72,4% din populaţia adultă din UE a primit cel puţin o doză. În schimb, când vorbim de ţări bogate versus ţări sărace la nivel global, situaţia se schimbă, doar 1,2% dintre persoanele din ţările cu venituri mici au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva Covid-19.

Americanii au propus o rată de impozitare unică pentru cei mai bogaţi oameni din Times Square din New York, astfel încât din taxele adunate să poată fi vaccinaţi împotriva COVID-19 mai mulţi cetăţeni. O analiză făcută de Oxfam, Alianţa de Luptă împotriva Inegalităţii, Institutul pentru Studii Politice şi Institutul Milionarilor Patrioţi (Patriotic Millionaires) cu privire la taxa unică pe care ar trebui s-o plătească cei 2.690 de miliardari ai lumii care trăiesc în SUA, arată că din suma adunată ar putea fi vaccinat fiecare adult de pe Pământ şi ar mai rămâne încă 20.000 de dolari ce le-ar putea fi plătiţi tuturor celor care au devenit şomeri.

Un raport din februarie 2021 al Organizaţiei Internaţionale a Muncii reliefa că 220 de milioane de oameni erau şomeri la nivel global. Potrivit The Guardian, miliardarii nu ar sărăci în aceste condiţii, dimpotrivă ar rămâne în continuare bogaţi, fiindcă i-ar lăsa în buzunare cu 55 de miliarde de dolari mai mult decât aveau înainte de pandemie. Morris Pearl, fostul director general al BlackRock şi actualul preşedintele Patriotic Millionaires, susţine ideea impozitelor mai mari pentru bogaţi, argumentând că guvernele au folosit de-a lungul istoriei taxele pe avere după crize majore pentru a ajuta comunităţile să se reconstruiască.

Miliardarii lumii şi-au mărit averea cu 5,5 miliarde de dolari în perioada 18 martie 2020 - 31 iulie 2021, conform unei analize a revistei Forbes. Fiecare doză de vaccin este estimată la 7 dolari, astfel că două doze pentru 5 miliarde de adulţi ar costa 70 de miliarde de dolari, conform calculelor făcute de americani.

Mai multe instituţii internaţionale, inclusiv Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), au avertizat că redresarea economică globală va fi reţinută, cu excepţia cazului în care există mai multă echitate în distribuţia vaccinurilor

viewscnt