Klaus Iohannis anunţă relaxarea graduală a restricţiilor după 15 mai

Klaus Iohannis anunţă relaxarea graduală a restricţiilor după 15 mai

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că după 15 mai va fi realizată o relaxare graduală a restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus.

"Este important să ştim că după 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare. Este la fel de important de ştiut că aceste măsuri vor fi graduale. La început vor fi posibile iarăşi activităţi care prezintă un risc mic de contaminare cu acest virus", a afimrat Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, măsurile de relaxare vor fi luate după o evaluare a medicilor, dar şi după o evaluare economică.

"Relaxare înseamnă că autorităţile se vor implica mai puţin în viaţa fiecăruia şi atunci responsabilitatea revine mai mult decât acum fiecăruia dintre dumneavoastră", a spus şeful statului.

Preşedintele a argumentat că în acest moment este prea devreme pentru relaxarea măsurilor de izolare la domiciliu şi de distanţare socială.

"După 15 mai (...) vom intra într-o nouă perioadă care, dacă respectăm foarte bine (...) măsurile impuse de autorităţi, sigur va duce la o îmbunătăţire a traiului nostru", a mai spus Klaus Iohannis.

România se află în a doua lună de stare de urgenţă şi la finalul unei luni de măsuri de izolare şi de carantină.

viewscnt