Testarea pentru anticorpi anunţată de Primăria Capitalei şi care vizează testarea a circa 11.000 de bucureşteni plătiţi cu 200 de lei de persoană nu respectă legislaţia în vigoare, iar verificările făcute de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) la locul propus pentru testare au arătat că "nu se desfăşoară nici un fel de activitate, locaţia fiind închisă", a precizat joi Ministerul Sănătăţii.
Anunţul se referă la proiectul numit „Testăm pentru Bucureşti”, lansat de primărie cu un buget de 2,2 milioane de lei, care prevede testarea a circa 11.000 de bucureşteni cu două tipuri de teste: unul pentru a vedea câte persoane au fost deja infectate şi al doilea care să arate prezenţa virusului în circulaţie. Proiectul prevede că fiecare “voluntar” asimptomatic va primi 200 de lei pentru că acceptă să fie testat.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), din subordinea Primăriei Capitalei, a solicitat în 26 mai DSPMB „asistenţă de specialitate de sănătate publică pentru centrele de testare de la Arena Naţională, unde se va desfăşura programul de testare cu teste rapide pentru determinarea anticorpilor anti SARS-CoV-2 la nivelul populaţiei din Bucureşti”, precum şi autorizarea provizorie a spaţiului din cadrul Arenei Naţionale destinat testării.
"După analiza documentelor depuse de către ASSMB, direcţia de sănătate publică a solicitat completarea dosarului cu o serie de documente privind circuitele cetăţenilor, circuitele personalului, protocoalele şi procedurile stabilite pentru această testare, contractul de prestări servicii pentru ridicarea deşeurilor medicale şi menajere, etc", a menţionat ministerul, într-un comunicat.
În urma analizei întregii documentaţii depuse de ASSMB şi a evaluării în teren realizată de angajaţi ai DSPMB şi după consultarea legislaţiei în vigoare, direcţia de sănătate publică a constatat că "solicitarea ASSMB nu se încadrează în nici una din cerinţele legale, nefiind nici cabinet medical, nici punct extern de recoltare al unui laborator".
Legislaţia relevantă în această chestiune este cuprinsă în ordinul ministrului sănătăţii nr.1338/2007 pentru aprobarea Normelor privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară şi ordinul ministrului sănătăţii nr. 1301/2007 pentru aprobarea Normelor privind funcţionarea laboratoarelor de analize medicale.
Procedura de verificare în teren şi a documentaţiei transmise de ASSMB către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti s-a desfăşurat pe parcursul a două săptămâni.
În 10 iunie, inspectorii sanitari ai Serviciului Control în Sănătate Publică al DSPMB au efectuat o verificare în teren şi au recomandat măsura desfăşurarii activităţii de testare numai cu deţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, conform prevederilor legale.
"În data de 11.06.2020 s-a efectuat o nouă verificare în teren de către inspectorii sanitari la nivelul Arenei Naţionale pentru a se constata dacă se respectă măsura dispusă anterior, constatându-se că nu se desfăşoară nici un fel de activitate, locaţia fiind închisă", mai arată ministerul.