Noul bilanţ al coronavirusului din China: 1.873 de decese şi peste 73.000 de persoane infectate

Noul bilanţ al coronavirusului din China: 1.873 de decese şi peste 73.000 de persoane infectate

Ultimele date prezentate de autorităţile chineze sugerează o încetinire a progresiei epidemiei provocate de coronavirusul Covid-19, până marţi fiind înregistrate 1.873 de decese şi peste 73.300 de cazuri de îmbolnăvire pe plan mondial. 

În ultima zi (cazuri raportate marţi dimineaţă) au fost confirmate 1.886 noi cazuri în China - cel mai mic număr zilnic din ianuarie şi până acum -, comparativ cu 2.048 în ziua precedentă (raportarea de luni). Numărul de decese a fost de 98 în ultima zi, de asemenea în scădere faţă de ziua precedentă.

Directorul unui spital din Wuhan se numără printre victimele epidemiei, murind din cauza infecţiei cu coronavirus.

EXTINDERE ÎN AFARA CHINEI

În afara Chinei, infecţia cu noul virus a fost confirmată în continuare în 26 ţări: Statele Unite, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Malaezia, Singapore, Australia, Franţa, Vietnam, Cambodgia, Nepal, Canada, Sri Lanka, Germania, Finlanda, Emiratele Arabe Unite, Filipine, Italia, India, Suedia, Marea Britanie, Spania, Rusia, Belgia şi Egipt.

În Europa, 45 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate în 8 state: Germania (16), Franţa (12), Marea Britanie (9), Italia (3), Spania (2), Finlanda (1), Suedia (1) şi Belgia (1).

Au fost raportate cazuri de transmisie a virusului de la om la om în Coreea de Sud, Germania, Vietnam, Japonia, Singapore, Thailanda şi SUA, iar primul şi singurul deces în afara Chinei a fost raportat oficial în Filipine săptămâna trecută.

În afara Chinei au fost raportate decese în patru ţări: Filipine, Japonia, Taiwan şi Franţa.

SURSA INFECŢIEI

Analiza genomică realizată de experţi a relevat că noul coronavirus din China provine de la lilieci, ca şi SARS şi MERS, fiind transmis la om printr-o gazdă intermediară.

Vineri, cercetătorii de la Universitatea Agricolă a Chinei de Sud au anunţat, în urma unui studiu, că noul coronavirus a fost transmis de la lilieci la oameni prin intermediul pangolinului, singurul mamifer cu solzi din lume, care a servit drept gazdă intermediară.

viewscnt