Peste 233.000 de persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în primele 22 zile de la debutul campaniei de imunizare împotriva Covid-19 din România, după ce în ultima zi 29.162 de români au primit prima doză de vaccin Pfizer/BioNTech - număr-record de la debutul campaniei, potrivit Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV). De asemenea, aproape 2.000 de persoane au primit a doua doză în primele două zile de la debutul vaccinării cu rapel. Până acum au fost raportate 809 cazuri de reacţii adverse.
Imunizarea împotriva Covid-19 a demarat în 27 decembrie în România, ca şi în celelalte state din Uniunea Europeană, cu vaccinul produs de companiile Pfizer şi BioNTech, primul care a primit autorizaţie de punere pe piaţă (APP) condiţionată în UE.
Astfel, în 22 zile au fost vaccinate până acum 233.288 de persoane cu o doză, iar 1.951 de persoane au primit şi doza de rapel.
Potrivit CNCAV, 809 cazuri de reacţii adverse “comune şi minore” au fost semnalată până acum (302 reacţii locale cu durere la locul injectării şi 507 reacţii generale – febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie). Pentru alte 4 reacţii se fac în continuare investigaţii.
România a primit până acum cinci tranşe de vaccin de la Pfizer/BioNTech cu 538.000 de doze în total şi 14.000 de doze de vaccin Moderna, al doilea care a fost autorizat în UE.
Din 15 ianuarie a început în România etapa a doua de vaccinare, care vizează imunizarea populaţiei cu grad ridicat de risc (pacienţi cronici, persoane în vârstă) şi a lucrătorilor din domenii-cheie, esenţiale.
În etapa a treia de vaccinare este inclusă populaţia generală cu vârsta de cel puţin 16 ani. Această etapă ar putea demara în luna aprilie.