Oamenii de ştiinţă tocmai au descoperit o proteină care ar putea sta la baza uneia dintre cele mai derutante boli care există: encefalomielita mialgică, cunoscută şi sub numele de sindromul de oboseală cronică, sau boala de intoleranta la efort sistemic (EM/SOC).
De ani de zile, cercetătorii au construit în mod constant o imagine a ceea ce declanşează această boală debilitantă pentru cei care trăiesc zilnic cu starea necruţătoare de epuizare.
În interiorul fiecărei celule se află uzinele producătoare de energie, mitocondriile, care alimentează celulele, refac creierul şi menţin muşchii în mişcare.
Acum, un nou studiu realizat de o echipă de cercetători din Statele Unite adaugă dovezi la o teorie tot mai răspândită conform căreia funcţionarea defectuoasă a mitocondriilor ar putea fi o cauză potenţială pentru bolile care afectează energia organismului, cum ar fi EM/SOC şi Covid prelungit.
Persoanele care trăiesc cu EM/SOC spun adesea că se simt complet epuizate sau lipsite de energie, ca o baterie descărcată. Spre deosebire de oboseala de zi cu zi, oboseala cronică nu se ameliorează cu somnul şi, adesea, nu se ameliorează ci se înrăutăţeşte cu exerciţiile fizice.
Investigând un caz de oboseală cronică, Paul Hwang, medic-cercetător la Institutul Naţional pentru Inimă, Plămâni şi Sânge din Statele Unite, şi colegii săi au dat peste o proteină uitată, găsită la niveluri ciudat de ridicate în celulele unei femei.
Femeia în vârstă de 38 de ani avea un istoric de înrăutăţire a oboselii (dar nu şi un diagnostic oficial), care a început în adolescenţă, după un episod de mononucleoză, o infecţie cauzată de virusul Epstein-Barr.
Virusurile şi inflamaţiile pot afecta mitocondriile, două modalităţi posibile de a crea probleme în producţia de energie care epuizează celulele de combustibil. Dar mecanismele exacte ale modului în care mitocondriile se epuizează au rămas neclare.
Proteina suspectă în acest caz, numită WASF3, fusese legată de sindromul oboselii cronice înainte, într-o meta-analiză din 2011, care avea alt obiectiv principal.
Un studiu al sângelui femeii a susţinut suspiciunile că simptomele de oboseală extremă erau legate de o supraexpresie a acestei proteine.
În experimentele cu celule cultivate, Hwang şi colegii săi au descoperit că WASF3 a perturbat funcţia mitocondrială, interferând cu complexele proteice care se unesc de obicei pentru a susţine producţia de energie.
Astfel, mitocondriile celulelor au folosit mai puţin oxigen şi au produs mai puţină energie.
Şoarecii modificaţi pentru a supraexprima WASF3 au avut, de asemenea, mitocondrii disfuncţionale, iar muşchii lor oboseau rapid şi la testele de efort.
Rezultatele testelor efectuate pe muşchii femeii de 38 de ani, au arătat că mitocondriile sale erau anormal de lente în refacerea rezervelor de energie după un exerciţiu scurt.
Iar când Hwang şi colegii săi au căutat WASF3 în probele de muşchi ale celor 14 persoane cu EM/SOC, au constatat că nivelurile sale erau din nou ridicate.
În comparaţie cu 10 controale sănătoase, persoanele cu EM/SOC aveau, de asemenea, niveluri mai scăzute ale complexelor proteice mitocondriale în celulele lor musculare.
„Studiul nostru oferă o explicaţie moleculară pentru deficienţa bioenergetică a pacienţilor, care poate fi aplicabilă nu numai în cazul EM/SOC, ci şi la alte afecţiuni care prezintă oboseală cronică, cum ar fi Covid prelungit", scriu Huang şi colegii lor în lucrarea publicată recent.
În ceea ce priveşte modul în care nivelul proteinei WASF3 devine ridicat, cercetătorii au câteva idei desprinse din acest studiu.
Ei cred că o cantitate prea mare de proteină WASF3 ar putea fi rezultatul stresului asupra tovarăşului apropiat al mitocondriilor, reticulul endoplasmatic.
Reticulul endoplasmatic (RE) este responsabil pentru plierea şi împachetarea proteinelor, şi s-a raportat că infecţiile virale pot declanşa răspunsuri la stresul RE.
Probele de biopsie musculară din cohorta de persoane cu EM/SOC prezentau markeri biochimici ai stresului RE, la fel ca şi celulele femeii.
Inducerea stresului în RE la şoareci a făcut ca nivelurile WASF3 să crească, în timp ce tratarea celulelor cu un medicament care inhibă stresul RE a redus nivelurile WASF3 - şi, cel mai important, a restabilit funcţia mitocondrială.
Deşi sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma aceste legături, studiul reprezintă un pas încurajator în direcţia stabilirii cauzelor care stau la baza EM/SOC şi a conceperii unor terapii pentru tratarea acesteia.
Cercetările anterioare au descoperit tulburări ale bacteriilor intestinale şi ale celulelor imunitare care ar putea declanşa oboseala cronică, precum şi modificări ale creierului în cazul Covid prelungit, care le reflectă pe cele observate în EM/SOC.
Pentru prea mult timp, această boală devastatoare a fost trecută cu vederea, aşa că toate aceste căi de cercetare merită urmărite până când vom înţelege mai multe, au concluzionat autorii studiului publicat luni, în revista PNAS.
