Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED), care reprezintă interesele spitalelor şi clinicilor private din România, contestă decizia autorităţilor de a suspenda consultaţiile din ambulatoriile spitalelor şi de externare a tuturor pacienţilor care nu reprezintă urgenţe în termen de 48 de ore, avertizând că măsura riscă să aducă falimentul unităţilor medicale private.
Reacţia vine după ce un ordin emis luni prevede că intervenţiile chirurgicale, tratamentele şi investigaţiile medicale din spitalele publice şi private care nu reprezintă urgenţe şi care pot fi reprogramate se suspendă pentru o perioadă de 14 zile începând de marţi. De asemenea, pacienţii din spitale care nu reprezintă urgenţe vor fi externaţi în 48 de ore.
"Este nevoie de a analiză urgentă a situaţiilor în care se poate aplica cu adevărat acest ordin, nu de pe o zi pe alta. Sunt nenumărate situaţiile şi variabilele, iar o astfel de impunere poate costa vieţi. Un pacient cronic sau un bolnav cu nevoi paliative aflat în supraveghere nu reprezintă urgenţe, dar o externare poate însemna complicaţii şi, mai grav, deces”, a declarat preşedintele PALMED, Cristian Hotoboc, citat într-un comunicat remis 360medical.ro.
"Sistemul medical românesc este oricum subdimensionat ca să ne permitem acum şi o limitare suplimentară a accesului la servicii medicale. Furnizorii privaţi şi-au redus oricum activitatea pentru protejarea pacienţilor şi a personalului medical şi administrativ, prin urmare nu este nevoie să recurgem la astfel de politici drastice", a mai spus reprezentantul patronatului.
PALMED face un apel la autorităţile din domeniu pentru stabilirea unui cadru legal care să permită asigurarea veniturilor personalului afectat de o astfel de măsură, cu garanţii din partea statului privind acoperirea acestor cheltuieli.
„Aşa cum ne-am obişnuit, statul contează întotdeauna pe fondurile suplimentare de care dispune şi pe care le poate aloca sistemului medical public, cum s-a întâmplat şi se întâmplă de ani de zile. Furnizorii de sănătate privaţi, la fel ca orice structură privată din această ţară, contează doar pe bugetul propriu”, a menţionat Cristian Hotoboc.
"Nu există alte resurse financiare care să poată garanta veniturile angajaţilor. Practic, suntem împinşi către faliment", a mai spus preşedintele PALMED.