Oamenii de ştiinţă sunt preocupaţi să afle ce nu funcţionează bine în organismul uman în timpul progresiei afecţiunilor inflamatorii şi autoimune adesea fatale, precum sepsisul şi boala lupus, pentru a descoperi noi tratamente mai eficiente. O echipă de la facultatea de biochimie şi imunologie din cadrul Institutului de Ştiinţe Biomedicale a colegiului Trinity, din Dublin, a făcut o descoperire importantă în acest sens care poate duce la o potenţială nouă ţintă terapeutică.
Echipa de la colegiul Trinity a descoperit că o enzimă, denumită fumarat hidratază, este reprimată în macrofage, un tip de celule inflamatorii de primă linie implicate într-o serie de boli, inclusiv lupus, artrită, septicemie şi Covid-19.
„Nimeni nu a mai făcut până acum o legătură între fumarat hidratază şi macrofagele inflamatorii şi credem că acest proces ar putea fi direcţionat pentru a trata boli debilitante precum lupusul, care este o boală autoimună urâtă care afectează mai multe părţi ale corpului, inclusiv pielea, rinichii şi articulaţiile", a declarat prof. Luke O'Neill, profesor de biochimie la Trinity şi autorul principal al articolului de cercetare care a fost publicat miercuri, în revista Nature.
Cercetătorii au descoperit o legătură importantă între fumarat hidratază şi proteinele imune cunoscute sub numele de citokine care mediază bolile inflamatorii.
„Am descoperit că, atunci când fumarat hidrataza este reprimată, din mitocondrii se eliberează ARN care se poate lega de proteinele cheie MDA5 şi TLR7 şi poate declanşa eliberarea de citokine, agravând astfel inflamaţia. Acest proces ar putea fi potenţial ţintit în mod terapeutic", a declarat la rândul său, Christian Peace, coautor al studiului.
S-a demonstrat că fumarat hidrataza este reprimată într-un model de sepsis, o afecţiune inflamatorie sistemică adesea fatală care poate apărea în timpul infecţiilor bacteriene şi virale. În mod similar, în probele de sânge de la pacienţii cu lupus, fumarat hidrataza a fost dramatic diminuată.
„Restabilirea fumarat hidratazei în aceste boli sau ţintirea MDA5 sau TLR7 reprezintă, prin urmare, o perspectivă interesantă pentru noi terapii antiinflamatorii foarte necesare", a declarat profesorul O'Neill.
Studiul recent publicat este însoţit de constatări similare reuşite de grupul de cercetare condus de profesorul Christian Frezza, în prezent la universitatea din Köln, şi de dr. Julien Prudent de la MRC Mitochondrial Biology Unit (MBU), în contextul cancerului de rinichi.
„Deoarece organismul poate funcţiona greşit în anumite tipuri de cancer, domeniul de aplicare al oricărei potenţiale ţinte terapeutice ar putea fi extins dincolo de inflamaţie", a precizat profesorul O'Neill.
