O posibilă nouă ţintă de tratament pentru gută, descoperită de cercetători.
O cercetare internaţională condusă de facultatea de medicină a universităţii California, din Statele Unite, a identificat o nouă cale moleculară care provoacă guta şi eventuala progresie a acesteia către eroziunea ţesutului articular. Autorii studiului au identificat, de asemenea, o proteină specifică drept nouă ţintă terapeutică pentru prevenirea şi tratarea gutei.
Menţionată poate la fel de des în cărţile de istorie ca şi în textele medicale, guta este o afecţiune străveche asociată de obicei cu pătura bogată şi regi. Thomas Jefferson, Benjamin Franklin şi regele Henric al VIII-lea au suferit toţi de gută.
Boala reprezintă cea mai comună formă de artrită inflamatorie şi se crede de mult timp că este cauzată de prezenţa în exces, în organism, a acidului uric, un produs secundar al alimentelor bogate în purine, cum ar fi carnea şi alcoolul, care formează cristale în formă de ac în jurul articulaţiilor, şi începe, de obicei, în picior.
Adesea numită „boala omului bogat”, deoarece numai cei bogaţi îşi puteau permite să mănânce o dietă atât de bogată în mod regulat, guta poate fi destul de dureroasă, şi poate împiedica mişcările şi calitatea vieţii pacienţilor.
Aceste depozite de cristale duc, de obicei, la episoade de durere severă, sensibilitate şi umflarea articulaţiilor şi pot chiar progresa în leziuni cronice articulare.
Deşi este una dintre cele mai vechi boli, identificată pentru prima dată de egiptenii antici în jurul anului 2640 î.Hr., guta reprezintă încă şi în prezent o problemă de sănătate. Se estimează că 10 milioane de americani (aproximativ 5% din populaţia adultă) trăiesc cu gută.
(foto: pictură din 1799 a lui James Gillray care ilustrează simptomele dureroase ale gutei. Courtesy of Wellcome Library, London)
Există încă multe necunoscute cu privire la ce anume cauzează guta
Excesul de acid uric care circulă în sânge (hiperuricemie) a fost mult timp considerat cauza principală a gutei, dar, s-a constatat că majoritatea oamenilor cu niveluri ridicate de acid uric nu ajung să dezvolte gută.
De fapt, hiperuricemia asimptomatică este de aproximativ patru ori mai frecventă decât guta.
De asemenea, pacienţii cu gută tind să prezinte niveluri mai mari de acid uric în lichidul articular în comparaţie cu el din sânge.
Astfel, se pare că hiperuricemia nu este singurul lucru care stimulează depunerea de cristale de acid uricîn articulaţii.
Ce altceva poate cauza boala?
În noul studiu, cercetătorii semnalează descoperirea unei noi căi moleculare care aparent cauzează guta şi facilitează eroziunea completă a ţesutului articular.
Mai mult, cercetătorii spun că lubricina, o proteină găsită în lichidul articular, pare a fi o nouă ţintă terapeutică atât pentru prevenirea, cât şi pentru tratarea gutei.
Echipa de cercetare s-a concentrat pe investigarea posibililor factori genetici care duc în mod specific la producerea de acid uric şi depunerea de cristale în interiorul articulaţiilor, şi nu la nivelurile ridicate de acid uric circulant.
În acest scop, ei au studiat un caz rar de gută în care pacienta a dezvoltat depozite de cristale de acid uric şi a prezentat eroziune în articulaţii, dar nu a afişat niveluri ridicate de acid uric în probele de sânge.
„Această tulburare naturală şi extrem de neobişnuită a oferit o oportunitate unică de a privi artrita gutoasă printr-o lentilă diferită şi de a înţelege ce procese moleculare contribuie la boală independent de hiperuricemie”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Robert Terkeltaub, profesor la facultatea de medicină a UC San Diego şi şeful secţieei de reumatologie la Centrul medical pentru veterani, într-un comunicat al universităţii.
Proteina lubricină ar putea fi cheia pentru prevenirea gutei
Prin secvenţierea întregului genom, secvenţierea ARN şi metodele proteomice cantitative, cercetătorii au identificat o cale moleculară majoră perturbată la pacientă, caracterizată printr-o scădere notabilă a nivelului de lubricină.
Această proteină mucinoasă asigură lubrifiere şi protecţie vitală ţesuturilor articulare şi, de asemenea, reglează funcţia unui tip foarte specific de globule albe care promovează inflamaţia articulaţiilor.
Experimente ulterioare au confirmat că, în condiţii sănătoase, lubricina este capabilă să împiedice secreţia de acid uric şi xantin oxidază (o enzimă care produce acid uric) prin intermediul globulelor albe activate. Proteina blochează, de asemenea, cristalizarea acidului uric în articulaţii.
În continuare, autorii studiului au analizat mai mulţi pacienţi cu o formă mai frecventă de gută. Acest proces a confirmat că şi aceştia aveau nivelurile de lubricină semnificativ scăzute.
În lumina acestor descoperiri, dacă un pacient cu hiperacemie va dezvolta sau nu gută poate depinde în mare măsură de variantele de gene pe care aceştia le au pentru lubricină şi alte molecule care controlează producerea sau degradarea acesteia în articulaţii, susţin autorii studiului.
„Descoperirile noastre arată că lubricina poate fi un nou biomarker pentru urmărirea riscului pacienţilor de a dezvolta gută, şi că noi medicamente pentru menţinerea şi creşterea nivelului de lubricină ar putea limita incidenţa şi progresia artritei gutoase”, a concluzionat prof. Terkeltaub.
Descoperirile au fost publicate la începutul lui decembrie, în revista Arthritis & Rheumatology.