Versiuni generice pentru un medicament de prevenire a HIV

Versiuni generice pentru un medicament de prevenire a HIV

Profilaxia pre-expunere (PrEP) este o modalitate eficientă prin care o persoană HIV-negativă aflată în situaţie de risc îşi poate reduce riscul de infectare. Însă, până de curând, PrEP era disponibilă doar sub formă de administrare orală (pastile).

Trei companii vor putea să producă de acum înainte versiuni generice ieftine ale unui medicament preventiv, cu acţiune prelungită, împotriva HIV (virusului imunodeficienţei umane), pentru a fi utilizat în ţările cu venituri mici, unde apar majoritatea cazurilor noi.

Exemplarele generice vor fi furnizate în 90 de ţări, sub rezerva aprobărilor autorităţii de reglementare respective, se arată într-un comunicat, preluat de Reuters.

Medicamentul injectabil cabotegravir a fost aprobat de autorităţile de reglementare din Statele Unite la sfârşitul anului 2021.

În luna iulie a anului trecut, producătorul britanic de medicamente GSK a anunţat un program împreună cu organizaţia de asistenţă medicală susţinută de Naţiunile Unite, Medicines Patent Pool, cu scopul de a permite ţărilor sărace să aibă acces la noile terapii HIV mult mai devreme.

În timpul epidemiei de HIV/SIDA din Africa din anii 1990 şi începutul anilor 2000, în care au murit multe milioane de oameni, tratamentele utilizate pe scară largă în ţările bogate nu erau disponibile pe continent.

Producătorul britanic a declarat anul trecut că noul program ar putea avea ca rezultat faptul că forma generică a tratamentului său injectabil de prevenire a HIV ar putea fi disponibilă în ţările cu venituri mai mici începând cu 2026.

Divizia de tratament HIV a producătorului britanic de medicamente, ViiV Healthcare, a declarat miercuri într-un comunicat că a emis licenţe voluntare, renunţând la drepturile de proprietate intelectuală, către trei companii Aurobindo (India), Cipla (India) şi Viatris (Statele Unite), care vor produce versiunile generice ale tratamentului său injectabil de prevenire a infectării cu HIV.

Producătorul indian de medicamente Cipla va produce dozele injectabile în India şi a anunţat că are planuri de a le produce şi în Africa de Sud, ţară care încearcă să îşi dezvolte industria de producţie de medicamente pentru a satisface nevoile continentului şi a reduce dependenţa de importuri, care a fost expusă de pandemia Covid-19.

Până de curând, profilaxia pre-expunere era disponibilă doar sub formă de administrare orală. Acest tratament reprezintă prima opţiune injectabilă.

viewscnt