Peste 200 de intervenţii de transplant de organe realizate anul acesta în România, în ciuda pandemiei 6 nov 2020
Aproape 800 de medici, medici dentişti şi farmacişti au obţinut certificatele de specialist după rezidenţiat 6 nov 2020
Rezidenţiat 2020: Perioada de alegere a posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire, prelungită cu o zi 6 nov 2020
Noi documente necesare pentru înscrierea în Ordinul Asistenţilor Medicali după 1 martie 2021 5 nov 2020
CNAS a actualizat din nou lista medicamentelor decontate: cutiile de Euthyrox aduse în ţară de Unifarm, incluse în programele naţionale de sănătate 5 nov 2020
Unităţile de Primire a Urgenţelor, obligate să primească pacienţii aduşi cu ambulanţele, indiferent de situaţia locurilor din spitale 3 nov 2020
Ministerul Sănătăţii actualizează lista naţională a experţilor medicali pentru prima dată în ultimii 9 ani 2 nov 2020
Guvernul a înfiinţat 200 de posturi pentru medici tineri la Spitalul Gerota, care vor fi ocupate fără concurs 30 oct 2020
Spitalul Pelican Oradea devine cel mai mare spital privat din vestul ţării, după investiţii de 60 milioane lei 30 oct 2020
Noi ghiduri privind avortul medicamentos şi de examinare ecografică de screening pentru anomalii de sarcină 29 oct 2020
Guvernul a aprobat lista cu 25 de boli infectocontagioase pentru care izolarea la domiciliu sau în spital este obligatorie 29 oct 2020
Medicii de familie pot emită prescripţii medicale pentru pacienţii cu schemă terapeutică stabilă 29 oct 2020
UMF Carol Davila din Bucureşti lansează activităţile Centrul de Inovaţie şi e-Health, care include un laborator de printare 3D 28 oct 2020
Noi reguli de testare pentru Covid-19: se introduc teste rapide de antigen în UPU, persoanele infectate nu mai trebuie retestate 90 de zile de la vindecare 28 oct 2020
Ministerul de Interne va înfiinţa o bancă de plasmă convalescentă anti-SARS-COV-2 la Spitalul Gerota 27 oct 2020
Numărul salariaţilor din sănătate care au murit din cauza Covid-19 a ajuns la 42, după încă 3 decese în 24 de ore 27 oct 2020
INSP a lansat un program de screening pentru identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular 27 oct 2020
Program Operaţional de Sănătate de 6 miliarde euro, anunţat de ministrul Fondurilor Europene 27 oct 2020
Un dispozitiv inovator pentru livrarea controlată a medicamentelor accelerează vindecarea inimii după infarct astăzi, 13:03
Covid-19 creşte mai mult riscul de complicaţii cardiace la copii decât vaccinarea, potrivit unei analize bazate pe datele medicale a 14 milioane de pacienţiastăzi, 12:02
Un antibiotic existent ar putea reduce riscul de schizofrenie la adolescenţi, potrivit unui studiuastăzi, 11:02