Un colegiu teritorial al medicilor critică poziţia Ministerului Sănătăţii privind concediile medicale: “interpretări incomplete ale unor date statistice”

Un colegiu teritorial al medicilor critică poziţia Ministerului Sănătăţii privind concediile medicale: “interpretări incomplete ale unor date statistice”

Un colegiu teritorial al medicilor a criticat vineri poziţia Ministerului Sănătăţii privind concediile medicale, acuzând instituţia de “interpretări incomplete ale unor date statistice” şi de faptul că pune întreaga breaslă medicală “sub o suspiciune colectivă”.

Poziţia organismului profesional a fost transmisă vineri 360medical.ro, fiind semnată de preşedintele Colegiului Medicilor Vrancea, dr. Marius-Olivian Ilie.

“Este deosebit de grav şi regretabil ca întreaga breaslă medicală - de la medicii de familie, la specialiştii din ambulatorii şi spitale - să fie pusă sub o suspiciune colectivă, pornind de la interpretări incomplete ale unor date statistice”, se arată în document.

Colegiul Medicilor Vrancea reacţionează la analizele statistice prezentate joi de Ministerul Sănătăţii, potrivit cărora, în perioada 29 aprilie - 12 mai 2024 (ce a inclus două zile libere legale - 1 Mai şi Paştele), s-au eliberat 1.212.518 concedii medicale, un număr mai mic decât cel din perioada 1-14 aprilie 2024, când au fost 1.338.490.

“Este (...) cunoscut faptul că în week-enduri şi în zilele de sărbătoare legală nu se emit concedii medicale, acestea fiind concentrate în mod natural în jurul acestor date – o chestiune de organizare, nu un indiciu de abuz”, a transmis Colegiul teritorial.

“Generalizarea acuzaţiilor privind „emiterea de concedii fictive” fără o analiză riguroasă, de la caz la caz, este nu doar nedreaptă, ci şi profund dăunătoare. Ea afectează încrederea publicului în sistemul medical şi amplifică presiunea asupra cadrelor medicale, într-un context deja marcat de lipsa resurselor, birocraţie excesivă şi exod profesional”, a completat organismul profesional.

Colegiul solicită autorităţilor respect pentru profesia medicală, dând asigurări că sprijină lupta împotriva fraudelor, dar refuză “transformarea concediului medical – un instrument vital în actul medical - într-un pretext pentru campanii de imagine sau represalii generalizate”.

De asemenea, organismul consideră că orice anchetă trebuie să fie derulată cu transparenţă, profesionalism şi discernământ, implicând instituţiile abilitate de control, dar cu respectarea drepturilor medicilor şi ale pacienţilor.

Reacţia vine la o zi după ce Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de Control al instituţiei, alături de Corpul de Control al CNAS, să verifice în teritoriu situaţia concediilor medicale, având suspiciuni în privinţa a circa un milion de concedii medicale acordate. Potrivit instituţiei, există “o acumulare de zile de concediu medical aproape de sărbători legale şi perioade de week-end”.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, decizia a verificare a concediilor medicale a pornit după ce a fost observată o acumulare de zile de concediu medical aproape de sărbători legale şi perioade de week-end.

“Am identificat peste 1 milion de concedii medicale suspecte, care cumulează peste 30 de milioane de zile de concediu. Ne asumăm protecţia pacienţilor cu afecţiuni grave (AVC, afecţiuni oncologice) de un fenomen complet imoral care direcţionează resurse către plata unor concedii medicale fictive”, a precizat joi Ministerul Sănătăţii.

Vineri, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis că decizia de acordare a concediului medical aparţine exclusiv medicului curant, fundamentată de starea de sănătate obiectivă a asiguratului, însă eliberarea certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori fără respectarea prevederilor legale se sancţionează cu amenzi.

viewscnt