Spitalul de Copii "Dr. Victor Gomoiu" începe un program de instruire a 400 de medici şi asistenţi medicali din România în domeniul bolilor rare la copii

Spitalul de Copii "Dr. Victor Gomoiu" începe un program de instruire a 400 de medici şi asistenţi medicali din România în domeniul bolilor rare la copii

Un număr de 400 de medici şi asistenţi medicali din România vor urma sesiuni de instruire în domeniul bolilor rare la copii, axate pe ortopedie şi ORL pediatric, printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene derulat de Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu" în parteneriat cu Asociaţia PartNET.

Obiectivul general al proiectului "Creşterea competenţelor multidisciplinare a personalului medical în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii copiilor cu boli rare" îl constituie îmbunătăţirea nivelului de competenţe a 400 de profesionişti din sistemul de sănătate din ţară.

Astfel, proiectul va permite instruirea a 136 de medici specialişti, 24 de medici de familie şi 240 de asistenţi medicali. Proiectul a fost semnat la începutul anului 2018, însă implementarea sa a întârziat.

"Ne asumăm să implementăm acest proiect (...) într-o perioadă de 12 luni; din punct de vedere al întinderii contractuale, avem la dispoziţie 22", a afirmat directorul de programe al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Vasile Apostol, citat de Agerpres.

Managerul Spitalului "Dr. Victor Gomoiu", Maria Enescu, a afirmat că proiectul aduce plus valoare unităţii pe care o reprezintă şi include achiziţia de aparatură.

Specialiştii consideră că este nevoie de mai multă atenţie acordată bolilor rare în pediatrie.

"Conform statisticilor, în Europa o boală rară înseamnă 2 copii, că ne referim la copii, la 2.000 de naşteri, astfel încât tot timpul bolile rare, vizavi de axele noastre prioritare medicale, au fost lăsate la urmă”, a declarat directorul medical la Spitalul "Dr. Victor Gomoiu", Diana Ionescu, care este managerul proiectului.

Tema bolilor rare în pediatrie este considerată un subiect tabu.

“E un subiect tabu şi din punctul de vedere al asociaţiilor de părinţi şi al asociaţiilor de pacienţi, care tot încearcă să scoată capul, dar pentru că sunt puţini niciodată nu au penetrat şi sunt un subiect tabu şi vizavi de managerii de spital şi vizavi de fondurile noastre, pentru că niciodată nu am putut să investim cât ne-am dorit în diagnosticul, tratamentul şi în urmărirea acestor copii, pentru că nu există fonduri nici pentru bolile obişnuite, ca să spunem aşa", a adăugat Ionescu.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman, şi are o valoare totală de 5,2 milioane lei.

viewscnt