Rujeola, o boală infecţioasă care poate fi prevenită prin vaccinare, revine în prim-plan în mai multe ţări europene, pe fondul scăderii acoperirii vaccinale. Autorităţile internaţionale din domeniul sănătăţii avertizează că această evoluţie reflectă o problemă îngrijorătoare la nivel regional şi creşte riscul apariţiei de focare, în special în rândul copiilor nevaccinaţi sau insuficient protejaţi.
Marea Britanie şi mai multe state europene au pierdut statutul de eliminare a rujeolei, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Decizia vine după o creştere a numărului de cazuri raportate pe continent.
Alături de Marea Britanie, au pierdut acest statut Spania, Austria, Armenia, Azerbaidjan şi Uzbekistan.
OMS făce apel la autorităţi să crească ratele de vaccinare, în special în comunităţile insuficient protejate, pentru a preveni infectarea unui număr mai mare de copii.
Rujeola este o boală extrem de contagioasă, dar poate fi prevenită complet prin vaccinare. În mod obişnuit, se manifestă prin febră mare şi erupţie cutanată, însă poate duce şi la complicaţii grave pe termen lung, inclusiv deces.
Experţii în sănătate publică avertizează că focarele în creştere la nivel mondial indică o revenire a mai multor boli prevenibile, în contextul în care o parte a populaţiei a devenit mai neîncrezătoare sau mai reticentă faţă de vaccinuri după pandemia de Covid-19.
OMS a precizat că pierderea statutului de ţară liberă de rujeolă nu este un eveniment izolat, ci reflectă o problemă mai amplă la nivelul regiunii europene, unde boala a reînceput să circule în mai multe ţări.
Potrivit OMS, în alte ţări europene, precum România şi Franţa, există deja transmitere regulată a rujeolei.
Statutul de ţară liberă de rujeolă este stabilit de comitetele regionale ale OMS pe baza ratelor de îmbolnăvire. Pentru a fi considerată fără rujeolă, o ţară nu trebuie să înregistreze cazuri de transmitere locală ale aceleiaşi tulpini timp de cel puţin 12 luni.
Decizia de retragere a statutului pentru anumite state europene a fost luată în septembrie, pe baza datelor din anul 2024, dar a fost făcută publică abia luni, după aprobarea tuturor ţărilor implicate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, pentru a menţine rujeola sub control, rata de vaccinare trebuie să depăşească 95%.
În Marea Britanie, doar 84,4% dintre copii au primit în 2024 cele două doze necesare pentru protecţie completă. Datele guvernamentale arată că în Anglia au fost confirmate 2.911 cazuri de rujeolă în acel an, cel mai mare număr raportat din 2012.
Agenţia pentru Securitate Sanitară a Marii Britanii (UKHSA) a transmis luni că toţi copiii ar trebui vaccinaţi pentru a fi protejaţi împotriva rujeolei. Marea Britanie a primit pentru prima dată statutul de eliminare a bolii în anul 2016, l-a pierdut în 2018 şi l-a recâştigat în 2021.
„Rujeola este boala cea mai contagioasă din lume, iar aceste date arată încă o dată cât de rapid poate profita de orice breşă în protecţia colectivă”, a declarat anterior directorul OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.
În 2024 cazurile de rujeolă au crescut cu 47% în Europa şi Asia Centrală, o evoluţie pusă în principal pe seama scăderii acoperirii vaccinale. Această situaţie se înscrie într-un context global în care progresele obţinute în ultimele două decenii în combaterea infecţiei încep să dispară, potrivit unui raport publicat de agenţia internaţională de sănătateîn noiembrie anul trecut.
La nivel mondial, aproximativ 95.000 de persoane - majoritatea copii sub cinci ani - au murit de rujeolă în 2024.
Deşi cifra este mult mai mică decât cele 780.000 de decese înregistrate în anul 2000, OMS subliniază că orice deces provocat de o boală ce poate fi prevenită cu un vaccin eficient şi ieftin este „inacceptabil”.
Organizaţia estimează că vaccinarea împotriva rujeolei a salvat aproape 59 de milioane de vieţi de la începutul secolului.
Totuşi, infecţiile cresc din nou. În 2024, au fost raportate aproximativ 11 milioane de îmbolnăviri la nivel global, cu aproape 800.000 mai multe decât înaintea pandemiei.
În Europa şi Asia Centrală, numărul cazurilor a depăşit 120.000, cel mai ridicat nivel din ultimele peste două decenii. În total, anul trecut s-au înregistrat focare majore în 59 de ţări, de aproape trei ori mai multe decât în 2021.
În România, în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 decembrie 2025, în au fost înregistrate 35.736 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 30 de decese, potrivit ultimelor date publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
În intervalul 1 - 31 decembrie 2025 au fost utilizate 15.172 de doze de vaccin ROR din stocul naţional, potrivit datelor din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV).



