Diabetul zaharat de tip 2 şi hipertensiunea arterială apar frecvent la aceeaşi persoană, crescând riscul de complicaţii cardiovasculare şi metabolice. Un studiu recent arată că cele două afecţiuni împart factori genetici comuni, iar această legătură nu este uniformă, ci implică mai multe mecanisme biologice distincte.
Cercetarea a fost realizată de Universitatea Surrey, din Marea Britanie, şi Université de Lille, din Franţa, iar rezultatele au fost publicate, luni, în revista Nature Communications.
Oamenii de ştiinţă au analizat peste 1.300 de variante genetice asociate cu diabetul zaharat de tip 2 şi cu reglarea tensiunii arteriale.
Analiza a identificat cinci grupuri de variante ADN. Acestea au fost corelate cu sindromul metabolic, cu afectarea funcţiei celulelor beta pancreatice (celulele care produc insulină), cu un nivel general crescut al ţesutului adipos şi cu disfuncţie vasculară.
A fost identificat şi un grup de variante genetice asociate cu un risc crescut pentru una dintre afecţiuni şi, în acelaşi timp, cu un risc mai scăzut pentru cealaltă (diabet zaharat de tip 2 sau hipertensiune).
Pe baza acestor grupuri cercetătorii au construit scoruri genetice separate.
Scorurile au fost aplicate ulterior la date provenite de la peste 450.000 de participanţi din UK Biobank. Persoanele cu scoruri ridicate în grupurile asociate cu sindromul metabolic şi cu reducerea funcţiei celulelor beta au avut un risc semnificativ mai mare de a dezvolta atât diabet zaharat de tip 2, cât şi hipertensiune arterială.
Autorii consideră că probabilitatea ca cele două boli să apară la aceeaşi persoană ar putea fi estimată încă de la primul diagnostic de diabet sau hipertensiune, ceea ce ar permite o monitorizare şi o îngrijire adaptate profilului individual.
Potrivit echipei de la Université de Lille, riscul genetic este moştenit şi rămâne stabil pe tot parcursul vieţii, spre deosebire de mulţi factori clinici care se modifică odată cu vârsta sau stilul de viaţă. Informaţia genetică ar putea fi integrată în abordările de medicină de precizie, pentru a anticipa apariţia comorbidităţilor şi pentru a ajusta monitorizarea pacienţilor.
Cercetătorii arată că diabetul zaharat de tip 2 şi hipertensiunea împart o parte din factorii genetici de risc, însă aceşti factori comuni nu sunt identici la toţi pacienţii şi nu acţionează printr-un singur mecanism.
Împărţirea riscului genetic în categorii bazate pe mecanisme biologice diferite ajută la înţelegerea mai exactă a modului în care apar cele două boli şi poate completa evaluarea clinică prin identificarea unor grupuri de pacienţi cu niveluri şi tipuri diferite de risc.
Rezultatele arată că diabetul de tip 2 şi hipertensiunea nu apar împreună dintr-un singur motiv biologic, ci prin căi diferite, de la un pacient la altul. Analiza genetică poate ajuta la înţelegerea acestor diferenţe şi la adaptarea prevenirii şi monitorizării în funcţie de particularităţile biologice dominante specifice fiecărei persoane.
