Un studiu internaţional oferă o perspectivă nouă asupra proceselor moleculare care influenţează modul în care organismul procesează insulina. Această descoperire ar putea schimba fundamental modul în care medicii diagnostichează şi tratează diabetul, deschizând calea către intervenţii timpurii şi tratamente adaptate fiecărui pacient.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca, au descoperit detalii surprinzătoare despre modul în care corpul uman gestionează insulina, hormonul care joacă un rol-cheie în reglarea glicemiei şi în dezvoltarea diabetului.
Astfel, echipa de cercetare a constatat că fiecare persoană are un grad unic şi variabil de rezistenţă la insulină la nivel molecular.
Descoperirea acestei „amprente moleculare” a sensibilităţii la insulină sugerează că împărţirea oamenilor în doar două categorii, sănătoşi sau cu diabet zaharat de tip 2, este prea simplistă şi nu reflectă complexitatea reală a răspunsului organismului la insulină.
Studiul a fost publicat marţi, în revista Cell.
„Am observat diferenţe semnificative în modul în care oamenii reacţionează la insulină, inclusiv în cazul celor consideraţi sănătoşi sau diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 2. În mod surprinzător, unii pacienţi cu diabet prezintă o reacţie mai bună la insulină decât anumite persoane fără diagnostic”, a declarat unul dintre autorii principali ai cercetării, conf. univ. Atul Deshmukh, de la Centrul pentru Cercetare Metabolică de Bază al Fundaţiei Novo Nordisk (Novo Nordisk Foundation Center for Basic Metabolic Research-CBMR), din cadrul Universităţii din Copenhaga, citat într-un comunicat.
Aceste constatări subliniază importanţa unei abordări care să ţină cont de particularităţile fiecărui individ, dincolo de abordările standardizate din practica medicală actuală.
Cercetarea afost realizată în colaborare cu Institutul Karolinska din Suedia şi Centrul de Diabet Steno din Danemarca.
Soluţii mai precise de diagnostic şi tratament personalizat
Această descoperire a fost posibilă datorită aplicării unei tehnologii avansate de analiză proteică, denumită proteomică, care a permis investigarea modului în care insulina influenţează ţesutul muscular.
Metoda le-a permis cercetătorilor să urmărească modificările moleculare din biopsiile musculare prelevate de la peste 120 de persoane.
Aceste semnături moleculare ar putea permite identificarea timpurie a persoanelor cu risc crescut, înainte ca metodele clinice actuale să detecteze problemele şi chiar înainte de apariţia simptomelor.
„Prin aprofundarea cunoştinţelor despre semnăturile moleculare ale rezistenţei la insulină, punem bazele medicinei de precizie în diabetul zaharat de tip 2”, a explicat prof. Anna Krook, de la Institutul Karolinska, coautoare a studiului.
În plus, cercetătorii au reuşit să folosească aceste amprente moleculare pentru a estima cu precizie cât de bine gestionează organismul insulina.
