Un nou studiu realizat la Institutul Wilmer Eye al Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite evidenţiază o asociere semnificativă între episoadele de hipoglicemie şi pierderea ireversibilă a vederii în diabet. Cercetătorii au identificat o proteină care, în condiţii de glicemie scăzută, contribuie la degradarea barierei hemato-retiniene şi la afectarea progresivă a retinei. Un medicament experimental a blocat cu succes acest mecanism în testele preclinice la şoareci, deschizând perspective promiţătoare pentru tratamentele retinopatiei diabetice.
Retinopatia diabetică este o complicaţie severă atât în diabetul zaharat de tip 1, cât şi în cel de tip 2 şi poate cauza daune permanente vederii dacă nu este tratată.
Potrivit cercetătorilor de la Johns Hopkins Medicine, glicemia scăzută (hipoglicemia) poate favoriza degradarea barierei hemato-retiniene, un mecanism esenţial care reglează fluxul de nutrienţi, deşeuri şi apă în şi din retină.
Cercetarea, care a investigat acest fenomen la şoareci diabetici, oferă perspective asupra originii retinopatiei diabetice, în special la pacienţii care trec prin episoade de hipoglicemie.
Studiul complet, publicat în Science Translational Medicine pe 30 aprilie, explică faptul că o proteină specifică, cunoscută sub numele de factor inductibil al hipoxiei (HIF), se acumulează în anumite celule ale retinei în timpul perioadelor de glicemie scăzută.
HIF a fost implicată anterior în retinopatia diabetică şi în alte boli oculare. Proteina poate declanşa o reacţie în lanţ, activând producerea excesivă a altor proteine ce favorizează dezvoltarea necontrolată şi fragilitatea capilarelor retiniene.
Acum, oamenii de ştiinţă au descoperit că HIF este un factor implicat în modul în care bariera hemato-retiniană se degradează în timpul hipoglicemiei.
Cercetătorii au testat rolul HIF în hipoglicemie prin inducerea unor perioade de glicemie scăzută la şoareci cu şi fără diabet. Experimentele au arătat că şoarecii diabetici prezentau niveluri mai ridicate de HIF în timpul hipoglicemiei, suficient pentru a favoriza degradarea barierei hemato-retiniene şi a provoca scurgeri de sânge în retină, în timp ce şoarecii fără diabet nu prezentau creşteri ale HIF.
Această degradare contribuie la daune ireversibile ale retinei şi pierderea vederii în retinopatia diabetică, notează cercetătorii.
Echipa a continuat investigaţia testând un medicament experimental cunoscut sub numele de 32-134D, care inhibă proteina HIF. Unii şoareci diabetici au primit o injecţie cu 32-134D înainte de inducerea hipoglicemiei, iar cercetătorii au observat scăderea nivelurilor de HIF, ceea ce a prevenit exprimarea proteinelor care favorizează degradarea barierei hemato-retiniene şi ruperea capilarelor.
„Aceste studii ajută la explicarea motivului pentru care pacienţii cu diabet cărora li se iniţiază un control glicemic strict, strategia principală în gestionarea diabetului, sau cei cu variabilitate glicemică mare (fluctuaţii bruşte ale glicemiei, de la niveluri extrem de scăzute la valori ridicate) experimentează agravarea bolii oculare diabetice”, spune autorul corespondent conf. univ. dr. Akrit Sodhi, de la Wilmer Eye Institute, profesor de oftalmologie la Universitatea Johns Hopkins.
Cercetătorii intenţionează să continue investigaţiile privind proteina HIF, mecanismele de degradare a barierei hemato-retiniene şi compusul 32-134D şi au în vedere desfăşurarea unor studii clinice la pacienţi cu retinopatie diabetică.
