De zeci de ani, grăsimile alimentare sunt considerate „bune” sau „rele”, în funcţie de efectele lor asupra sănătăţii. Un nou studiu arată că această diferenţă nu ţine doar de cantitate sau de tipul regimului alimentar, ci şi de modul în care organismul selectează activ ce grăsimi sunt absorbite şi ce grăsimi sunt eliminate.
Un studiu coordonat de cercetători de la University of California Los Angeles (UCLA), arată că organismul procesează diferit grăsimile saturate şi grăsimile nesaturate, printr-un mecanism controlat de acizii biliari. Rezultatele sugerează că este posibilă absorbţia selectivă a grăsimilor considerate benefice şi eliminarea celor asociate cu risc metabolic.
Grăsimile alimentare sunt esenţiale pentru supravieţuire, iar organismul uman a evoluat pentru a le absorbi eficient. Acizii biliari sunt molecule cu rol de „detergent biologic”, care fragmentează grăsimile în intestin şi permit trecerea lor în circulaţie. În mod istoric, acest sistem a fost avantajos în perioadele cu acces limitat la hrană, dar devine problematic într-un context alimentar bogat în grăsimi.
Dieta occidentală conţine cantităţi mari de grăsimi saturate, asociate frecvent cu inflamaţia şi bolile metabolice. În schimb, grăsimile mono- şi polinesaturate sunt considerate protectoare pentru inimă şi ficat, dar sunt consumate mai rar.
Recenta cercetare a urmărit să înţeleagă modul în care acizii biliari influenţează absorbţia diferitelor tipuri de lipide.
Cercetătorii au redus nivelul acizilor biliari la şoareci adulţi prin dezactivarea genei CYP7A1, o enzimă esenţială în sinteza acestora, folosind tehnologia CRISPR. Nivelul acizilor biliari a scăzut cu aproximativ 50%.
Pentru comparaţie, un alt grup de animale a primit orlistat, un medicament aprobat care reduce absorbţia grăsimilor printr-un mecanism diferit.
Ambele grupuri au fost hrănite timp de opt săptămâni cu o dietă bogată în grăsimi, similară celei occidentale. Deşi absorbţia totală de grăsimilor a scăzut în ambele cazuri, doar şoarecii cu niveluri reduse de acizi biliari au fost protejaţi de creşterea în greutate.
Analiza conţinutului energetic al materiilor fecale a arătat că ambele grupuri au eliminat mai multe calorii. Diferenţa majoră a fost comportamentul alimentar. Şoarecii trataţi cu orlistat au mâncat mai mult, în timp ce cei cu deficit de acizi biliari nu şi-au crescut aportul alimentar.
Pentru a explica acest efect, cercetătorii au măsurat nivelurile hormonilor implicaţi în saţietate. Secreţia de GLP-1 (peptidul 1 asemănător glucagonului), un hormon care reduce apetitul, a fost semnificativ mai mare la şoarecii fără enzima CYP7A1. Analizele au indicat că acest răspuns era legat de locul din intestin unde are loc absorbţia grăsimilor, care avea loc mai jos pe traiectul intestinal decât în mod obişnuit.
După stabilirea legăturii dintre acizii biliari, apetit şi absorbţia grăsimilor, echipa a analizat efectele asupra compoziţiei grăsimilor din ficat şi din alte ţesuturi. Ambele intervenţii au modificat tipurile de acizi graşi depozitaţi, dar cu consecinţe metabolice diferite.
La şoarecii cu nivel redus de acizi biliari, ficatul conţine proporţii mai mari de grăsimi polinesaturate şi mai puţine grăsimi saturate. În schimb, orlistatul a redus absorbţia tuturor tipurilor de grăsimi, inclusiv a celor benefice. Acest lucru a activat în ficat căi de sinteză a grăsimilor noi, asociate cu disfuncţii metabolice pe termen lung.
Pentru a verifica dacă aceste modificări erau determinate de absorbţia selectivă a grăsimilor, cercetătorii au urmărit individual diferiţi acizi graşi. Rezultatele au arătat că grăsimile polinesaturate au continuat să fie absorbite, în timp ce o proporţie mai mare de grăsimi saturate a fost eliminată prin scaun.
Mecanismul a fost analizat la nivel molecular. Acizii biliari transportă grăsimile sub formă de micelii, structuri care permit dizolvarea lor în mediul intestinal. Experimentele au arătat că grăsimile saturate necesită cantităţi mai mari de acizi biliari pentru a fi dizolvate, în timp ce grăsimile nesaturate sunt mai uşor de transportat.
Testele realizate cu bilă umană, obţinută de la un pacient fără afecţiuni biliare după colecistectomie, au confirmat acelaşi mecanism. Grăsimile saturate au necesitat mai multă bilă pentru a fi descompuse, iar grăsimile nesaturate au fost absorbite mai uşor. Comparativ cu şoarecii, bila umană a fost mai eficientă, sugerând o capacitate mai mare de absorbţie a grăsimilor la om.
Cercetătorii au analizat apoi individual rolul diferiţilor acizi biliari. Prin modificarea sintezei acestora, au observat că lipsa acidului colic reduce absorbţia grăsimilor saturate, fără a afecta semnificativ absorbţia grăsimilor nesaturate. Reintroducerea acidului colic în dietă a restabilit absorbţia grăsimilor saturate.
Rezultatele contrazic ideea larg acceptată că toate grăsimile sunt absorbite printr-un proces uniform şi nespecific. Studiul arată că absorbţia este selectivă şi depinde de compoziţia acizilor biliari.
Cercetarea a fost publicată în revista Cell Metabolism, ediţia din luna februarie. Autorii notează că aceste rezultate conturează posibile direcţii de cercetare pentru intervenţii capabile să influenţeze selectiv absorbţia grăsimilor.
