Intervenţia chirurgicală este o procedură esenţială în tratamentul tumorilor cerebrale cu evoluţie lentă, dar decizia privind cât de mult ţesut trebuie îndepărtat rămâne una dintre cele mai dificile pentru neurochirurgi. O clasificare internaţională nou propusă oferă, pentru prima dată, criterii clare şi comparabile pentru evaluarea rezultatului operaţiei şi a impactului tumorii rămase asupra evoluţiei bolii.
Tumorile cerebrale de grad scăzut cunoscute sub denumirea de glioame cu mutaţii IDH, clasificate ca tumori ale sistemului nervos central (SNC) de grad 2 (CNS OMS grad 2), sunt afecţiuni ameninţătoare de viaţă, în ciuda ritmului lent de creştere.
La nivel mondial, neurochirurgii se confruntă cu aceeaşi dilemă: cum să găsească echilibrul optim între îndepărtarea cât mai extinsă a tumorii şi evitarea afectării funcţiilor neurologice.
Tratamentul iniţial standard pentru aceste tumori este intervenţia chirurgicală, cu obiectivul de a îndepărta cât mai mult ţesut tumoral fără a pune în pericol zonele cerebrale esenţiale. Totuşi, efectele reale ale operaţiei devin vizibile adesea abia după mulţi ani, iar lipsa unor date clare a dus, până acum, la strategii terapeutice foarte diferite.
Un grup internaţional de cercetare din cadrul Grupului Response Assessment in Neuro-Oncology (RANO), care a inclus specialişti de la Friedrich-Alexander-Universität Erlangen-Nürnberg şi Uniklinikum Erlangen, a dezvoltat o nouă clasificare care standardizează modul de evaluare a cât de mult din tumoră este îndepărtat prin intervenţia chirurgicală.
Studiul, publicat în The Lancet Oncology, a analizat datele a 1.391 de pacienţi trataţi în 16 centre neuro-oncologice specializate din mai multe ţări.
Noua clasificare RANO se bazează exclusiv pe cantitatea de ţesut tumoral care mai poate fi observată la examenul RMN efectuat după operaţie, folosind o tehnică imagistică specifică utilizată pentru evidenţierea leziunilor cerebrale, denumită T2-FLAIR.
Până acum, rezultatele chirurgicale erau descrise diferit de la un studiu la altul, fără termeni standard, ceea ce îngreuna compararea datelor şi stabilirea unor recomandări clare. Noua clasificare oferă un cadru unitar, centrat strict pe cantitatea de tumoră reziduală, rămasă după intervenţie.
Analiza realizată de grupul RANO arată că un volum mic de tumoră rămasă după prima intervenţie este unul dintre cei mai importanţi factori care influenţează evoluţia ulterioară a bolii.
Un efect favorabil al îndepărtării cât mai complete a tumorii a fost observat şi în cazul oligodendroglioamelor, un subtip de glioame cu evoluţie mai bună şi cu sensibilitate crescută la chimioterapie şi radioterapie.
Datele sugerează că beneficiul obţinut prin intervenţia chirurgicală nu este recuperat ulterior prin chimioterapie sau radioterapie.
Rezultatele au fost confirmate într-un grup independent de pacienţi de la Universitatea California - San Francisco (UCSF), confirmând că această clasificare este aplicabilă la nivel internaţional.
Potrivit autorilor, această clasificare îi va ajuta pe neurochirurgi să ia decizii mai bine fundamentate şi va facilita proiectarea viitoarelor studii clinice.
RANO Working Group reuneşte specialişti din mai multe ţări şi domenii medicale, care lucrează de peste zece ani la elaborarea unor criterii comune şi standardizate pentru evaluarea tumorilor cerebrale.
