Intervenţie medicală istorică: Prima trombectomie la distanţă între SUA şi Europa marchează o nouă eră în neurochirurgie şi tratamentul AVC

Intervenţie medicală istorică: Prima trombectomie la distanţă între SUA şi Europa marchează o nouă eră în neurochirurgie şi tratamentul AVC

O echipă formată din chirurgi britanici şi americani a realizat prima operaţie de accident vascular cerebral (AVC) controlată de la distanţă cu ajutorul tehnologiei robotice. Specialiştii au efectuat o trombectomie de la 6.500 km distanţă, între Scoţia şi Florida.

Chirurgii din Scoţia şi Statele Unite au realizat o premieră medicală mondială, efectuând prima trombectomie - procedură de îndepărtare a unui cheag de sânge dintr-un vas cerebral - la distanţă, între continente, cu ajutorul unui sistem robotic de ultimă generaţie.

Tehnologia demonstrează că tratamentul pacienţilor cu AVC ar putea fi posibil oriunde, chiar şi fără prezenţa fizică a unui specialist.

Evenimentul a avut loc la Universitatea din Dundee, unde prof. dr. Iris Grunwald, medic, cercetător şi profesor universitar, director al centrului de cercetare Image Guided Therapy Research Facility (IGTRF), a efectuat prima trombectomie de la distanţă pe un cadavru uman, utilizând un robot dezvoltat de compania lituaniană Sentante.

Intervenţia a fost urmată de un moment istoric: dr. Ricardo Hanel, aflat la Baptist Medical Center din Jacksonville, Florida, a folosit acelaşi sistem pentru a efectua prima trombectomie transatlantică, la peste 6.500 de kilometri distanţă, pe un model uman aflat în Scoţia.

Dr. Grunwald a declarat că experienţa a fost „surprinzător de realistă”, comparabilă cu o intervenţie chirurgicală standard.

Sistemul robotic permite chirurgilor să controleze instrumentele printr-un dispozitiv care înregistrează mişcările mâinilor şi le transmite robotului aflat la patul pacientului, în timp real, cu ajutorul imaginilor radiologice de înaltă rezoluţie.

Platforma robotică foloseşte instrumente medicale obişnuite, catetere şi fire subţiri flexibile, care ghidează accesul prin vasele de sânge până la cheagul din creier. Acestea sunt conectate la un dispozitiv echipat cu senzori de înaltă rezoluţie, care captează mişcările fine ale specialistului, ce sunt reproduse în timp real de robotul situat lângă pacient.

Spre deosebire de roboţii chirurgicali controlaţi prin joystick, noua platformă robotică transmite chirurgului un feedback tactil autentic, permiţându-i să simtă presiunea şi rezistenţa ţesuturilor, la fel ca într-o intervenţie manuală.

Înainte de începerea trombectomiei, este necesară doar prezenţa unui cadru medical care să realizeze puncţia arterială, după care procedura poate fi preluată de la distanţă de un specialist în intervenţii neurovasculare.

„Este remarcabil să simţi acelaşi control fin şi aceeaşi rezistenţă printr-o interfaţă robotică la fel ca într-o procedură reală. Tehnologia elimină practic distanţa dintre medic şi pacient, redefinind tratamentele endovasculare prin precizie, siguranţă şi acces extins la îngrijire”, a declarat prof. dr. Grunwald, citată într-un comunicat al Universităţii Dundee. 

Echipa urmăreşte cum dr. Ricardo Hanel efectuează procedura din Florida. Credit Universitatea Dundee, Marea Britanie, 10 noiembrie 2025.

Accidentul vascular cerebral afectează anual aproximativ 15 milioane de persoane la nivel mondial, iar costurile socio-economice sunt uriaşe.În Marea Britanie, impactul anual este estimat la aproximativ 30 de miliarde de euro, dintre care aproximativ 10 miliarde de euro sunt alocate Sistemului Naţional de Sănătate (NHS) şi serviciilor sociale.

Trombectomia reprezintă metoda cea mai eficientă de tratament pentru accidentele vasculare cauzate de blocarea unui vas major, însă mai puţin de 1% dintre pacienţi beneficiază de această procedură. În 2024, doar 212 pacienţi au fost supuşi unei trombectomii în Scoţia - echivalentul a 2,2% dintre cazurile de accident vascular ischemic. Una dintre principalele limite ale extinderii acestor servicii este numărul redus de specialişti în intervenţii neurovasculare şi neuroradiologi.

„Până când pacienţii ajung la un centru specializat, uneori nu mai există ţesut cerebral de salvat. Fiecare şase minute de întârziere reduc şansa unui rezultat favorabil cu 1%. Soluţia este fie instruirea interdisciplinară pe plan local, fie utilizarea tehnologiei robotice, care permite specialiştilor să opereze de oriunde”, a explicat prof. dr. Grunwald. 

Prof. dr. Grunwald, medic specialist în neuroradiologie diagnostică şi intervenţională, care tratează afecţiuni ale creierului şi ale vaselor cerebrale prin proceduri minim invazive, ghidate imagistic, spune că noua tehnologie „ar putea face tratamentul de specialitate pentru AVC accesibil tuturor”. Credit Universitatea Dundee, Marea Britanie, 10 noiembrie 2025.

„Neurochirurgia la distanţă va reduce decalajele de acces şi va permite efectuarea trombectomiei - una dintre cele mai importante proceduri din medicină - pentru mult mai mulţi pacienţi. Să operezi din Statele Unite în Scoţia, cu o întârziere de doar 120 de milisecunde, este cu adevărat remarcabil”, a adăugat dr. Hanel.

Facilitatea IGTRF din Dundee este centrul global de formare al Federaţiei Mondiale pentru Tratamentul Intervenţional al AVC, instruind medici şi echipe din întreaga lume. Laboratorul oferă un mediu unic de imagistică medicală şi colaborează cu Centrul pentru Anatomie şi Identificare Umană (Centre for Anatomy and Human Identification - CAHID) pentru instruire, testarea dispozitivelor şi cercetare.

Una dintre inovaţiile principale dezvoltate aici este modelul uman perfuzat integral, care reproduce cel mai fidel condiţiile reale ale unui pacient.

„Modelele umane de la Dundee sunt extraordinare. De aceea colaborăm cu acest centru - este, probabil, singurul loc din lume unde se poate desfăşura acest tip de cercetare. Pentru un accident vascular ischemic, diferenţa dintre o viaţă normală şi una cu o dizabilitate permanentă poate fi de doar câteva ore. Cu această platformă, specialistul ajunge la pacient printr-o reţea sigură şi efectuează întreaga procedură de la distanţă, cu aceeaşi precizie şi senzaţie ca în sala de operaţie”,  a afirmat Edvardas Satkauskas, cofondator şi director executiv al companiei care a dezvoltat platforma robotică, care a subliniat că demonstraţia reprezintă un pas major către accesul universal la intervenţii pentru AVC.

Platforma robotică se află în proces de aprobare pentru intervenţii vasculare periferice, după ce a primit desemnarea de „Breakthrough Device” (dispozitiv inovator) din partea autorităţii americane de reglementare în domeniul medicamentelor, FDA, pentru sistemul destinat tratamentului AVC.

Recenta intervenţie demonstrează că robotica medicală poate elimina distanţa ca obstacol în acordarea tratamentelor salvatoare, şi ar putea rescrie viitorul neurochirurgiei.

Foto articol: Prezentarea intervenţiei cu noua platformă robotică. Credit Universitatea Dundee, Marea Britanie, 10 noiembrie 2025.

viewscnt