Un studiu sugerează că modul în care organismul gestionează zahărul din sânge după masă ar putea conta mai mult decât se credea pentru sănătatea creierului. Persoanele care au creşteri accentuate ale glicemiei postprandiale prezintă un risc mai mare de a dezvolta boala Alzheimer, potrivit unei analize genetice de mari dimensiuni.
Cercetarea a fost realizată de o echipă de la Universitatea din Liverpool şi a fost publicată în revista Diabetes, Obesity and Metabolism.
Deşi legătura dintre hiperglicemie, diabetul zaharat de tip 2, rezistenţa la insulină şi declinul cognitiv este cunoscută de mai mult timp, mecanismele exacte prin care aceste tulburări metabolice influenţează riscul de demenţă rămân insuficient înţelese.
Autorii au folosit date din UK Biobank, analizând informaţii genetice provenite de la peste 350.000 de persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani.
Analiza s-a concentrat pe mai mulţi indicatori ai metabolismului glucidelor, inclusiv glicemia à jeun (pe nemâncate), nivelurile de insulină şi valorile glicemiei măsurate la două ore după masă.
Pentru a evalua dacă aceste caracteristici pot avea un rol cauzal în apariţia demenţei, cercetătorii au utilizat randomizarea mendeliană, o metodă care foloseşte variaţii genetice pentru a testa relaţii de tip cauză-efect.
Rezultatele au arătat că persoanele cu valori mai mari ale glicemiei după masă, o situaţie cunoscută ca hiperglicemie postprandială, au avut un risc cu 69% mai mare de a dezvolta boala Alzheimer.
Asocierea nu a fost explicată de modificări ale volumului cerebral total sau de leziuni ale substanţei albe, ceea ce indică faptul că relaţia dintre glicemia postprandială şi Alzheimer nu se manifestă prin aceste tipuri de modificări structurale evidente.
Autorul principal al studiului, dr. Andrew Mason, a declarat că aceste rezultate ar putea influenţa strategiile viitoare de prevenţie, subliniind importanţa controlului glicemiei nu doar în general, ci şi în mod specific după mese.
Autorii notează că este necesară confirmarea acestor rezultate în alte populaţii şi grupuri etnice, pentru a consolida asocierea şi a înţelege mai bine baza biologică a fenomenului. Dacă legătura va fi validată, studiul ar putea deschide calea către noi abordări de reducere a riscului de demenţă la persoanele cu diabet.
