Cancerul şi boala Alzheimer sunt considerate două dintre cele mai de temut diagnostice medicale, dar apar rar la aceeaşi persoană. De ani de zile, studiile pe eşantioane largi de populaţii au arătat că cele două afecţiuni apar mult mai rar la aceeaşi persoană, fără ca acest tipar să aibă până acum o explicaţie clară. Cercetări recente aduc acum date experimentale care pot clarifica acest fenomen.
Cancerul şi boala Alzheimer apar rareori la aceeaşi persoană, o observaţie constantă în studiile epidemiologice din ultimele decenii. Persoanele cu cancer par să dezvolte mai rar Alzheimer, iar pacienţii cu Alzheimer sunt diagnosticaţi mai puţin frecvent cu cancer, chiar şi după ce tehnicile statistice sunt ajustate pentru vârstă şi alţi factori de sănătate.
Un studiu recent, realizat pe modele animale, sugerează un posibil mecanism biologic care ar putea explica această asociere.
Boala Alzheimer se caracterizează prin acumularea în creier a unor depozite „lipicioase” formate din proteina beta-amiloid, care se adună între celulele nervoase. Aceste aglomerări, numite plăci beta-amiloid, afectează comunicarea între neuroni şi declanşează inflamaţie şi leziuni progresive, asociate cu pierderea memoriei şi a funcţiilor cognitive.
Un nou studiu realizat pe şoareci sugerează o posibilitate surprinzătoare: anumite tipuri de cancer ar putea transmite către creier un semnal protector, care ajută la eliminarea aglomerărilor toxice de proteine asociate cu boala Alzheimer.
În acest studiu, cercetătorii au implantat sub pielea unor şoareci, modificaţi genetic pentru a dezvolta plăci de beta-amiloid similare celor din boala Alzheimer, tumori umane de plămân, prostată şi colon.În mod normal, aceste animale acumulează odată cu vârsta depozite dense de beta-amiloid în creier. La şoarecii care au dezvoltat tumori, această acumulare nu s-a mai produs.
În unele experimente, animalele au prezentat şi o îmbunătăţire a performanţelor de memorie comparativ cu şoarecii cu Alzheimer fără tumori, ceea ce sugerează că efectul nu a fost doar unul observabil doar la nivel microscopic.
Analizele au arătat că tumorile eliberau în sânge o proteină numită cistatină C. Studiul sugerează că, la şoareci, această proteină poate traversa bariera hemato-encefalică, structura care în mod normal limitează accesul substanţelor din sânge către creier. Odată ajunsă în creier, cistatina C pare să se lege de micile agregate de beta-amiloid şi să le marcheze pentru a fi eliminate de către microglie, celulele imune din creier, responsabile de îndepărtarea deşeurilor şi a proteinelor anormale (cu defecte de pliere).
În boala Alzheimer, microglia nu mai face faţă acestui proces, iar beta-amiloidul se acumulează şi formează plăci. La şoarecii cu tumori, cistatina C a activat un receptor de pe microglii numit Trem2, determinând ca aceste celule să intre într-o stare mai activă, orientată spre eliminarea plăcilor de beta-amiloid.
Ideea că o tumoră ar putea avea un efect protector asupra creierului poate părea paradoxală, dar biologia funcţionează adesea prin compromisuri, în care un proces dăunător într-un context poate avea efecte benefice în altul.
În acest caz, secreţia de cistatină C de către tumoră pare a fi un efect secundar al biologiei cancerului, cu o consecinţă favorabilă asupra capacităţii creierului de a gestiona proteinele anormale.
Acest lucru nu înseamnă că prezenţa cancerului este benefică, ci că mecanismul identificat ar putea fi valorificat în condiţii mai sigure.
Rezultatele se înscriu într-un corp tot mai larg de cercetări care sugerează că relaţia dintre cancer şi bolile neurodegenerative nu este una pur statistică.
Studii de amploare pe populaţie au arătat în mod constant că persoanele cu boala Alzheimer sunt diagnosticate mai rar cu cancer, iar pacienţii oncologici dezvoltă mai rar demenţă Alzheimer.
A apărut astfel ipoteza unui unui „echilibru” biologic, în care mecanismele ce favorizează supravieţuirea şi creşterea celulară, aşa cum se întâmplă în cancer, ar putea contracara celulele de la procesele care duc la degenerarea cerebrală. Mecanismul legat de cistatina C oferă un suport biologic concret care susţine această ipoteză.
Totuşi, cercetarea a fost realizată pe şoareci, nu pe oameni, iar acest aspect este esenţial, explică într-un articol Justin Stebbing, profesor de ştiinţe biomedicale la Anglia Ruskin University
Modelele animale reproduc unele caracteristici ale bolii Alzheimer, în special formarea plăcilor de beta-amiloid, dar nu reflectă pe deplin complexitatea demenţei umane. De asemenea, nu se ştie încă dacă tumorile umane produc cantităţi suficiente de cistatină C sau dacă aceasta ajunge la creier în acelaşi mod pentru a influenţa riscul de Alzheimer.
Chiar şi aşa, descoperirea deschide direcţii interesante pentru viitoarele cercetări. Una dintre ele este dezvoltarea unor terapii care să imite efectele benefice ale cistatinelor C fără a implica prezenţa unei tumori, fie prin versiuni modificate ale proteinei, fie prin molecule care să activeze aceleaşi căi în microglie.
Studiul arată că există legături biologice importante chiar şi între boli care par, la prima vedere, complet diferite. O tumoră localizată în plămân sau colon poate influenţa funcţionarea creierului prin molecule eliberate în circulaţie, capabile să traverseze bariere biologice şi să modifice comportamentul celulelor nervoase.
Pentru pacienţii cu cancer sau pentru cei care îngrijesc persoane cu boala Alzheimer, aceste rezultate nu schimbă tratamentul actual, ele oferă însă o perspectivă mai optimistă, arătând că studiul aprofundat al unor boli grave poate conduce la descoperiri neaşteptate, cu potenţial de a contribui la protejarea sănătăţii creierului la vârste înaintate.
