Abordare promiţătoare pentru protejarea creierului în timpul radioterapiei la pacienţii cu cancer cerebral

Abordare promiţătoare pentru protejarea creierului în timpul radioterapiei la pacienţii cu cancer cerebral

Un studiu experimental oferă speranţă pentru reducerea problemelor cognitive la pacienţii trataţi prin radioterapie pentru tumori cerebrale, o complicaţie frecventă care afectează până la 70% dintre supravieţuitorii de cancer. Noua abordare, testată pe modele animale, deschide calea spre tratamente personalizate care protejează funcţiile cognitive fără a compromite eficienţa tratamentului oncologic.

O echipă de cercetători de la Universitatea California - Irvine a identificat o metodă ţintită de protejare a creierului împotriva efectelor adverse ale radioterapiei craniene, utilizată frecvent în tratamentul cancerelor cerebrale.

Studiul a demonstrat că blocarea unei căi specifice a răspunsului imun din creier poate preveni inflamaţia neuronală şi deteriorarea memoriei cauzate de radiaţii. Mecanismul vizat este cunoscut sub denumirea de „cascada sistemului complement”, un proces al sistemului imunitar implicat în inflamaţie.

Cercetătorii au vizat interacţiunea dintre proteina sistemului complement C5a şi receptorul său C5aR1. Prin blocarea acestei comunicări, s-a observat o protecţie semnificativă a funcţiilor cognitive la şoarecii expuşi la radiaţii. Echipa a intervenit asupra acestei căi prin două mecanisme distincte: eliminarea genei C5ar1 la nivel genetic şi administrarea inhibitorului PMX205 la nivel farmacologic.

Ambele metode au îmbunătăţit memoria şi performanţele cognitive ale şoarecilor trataţi, atât cu, cât şi fără tumori cerebrale.

Important este că nici blocarea genei, nici tratamentul medicamentos nu au redus eficienţa radioterapiei în distrugerea celulelor canceroase, ceea ce sugerează că protecţia neuronală se poate obţine fără a compromite scopul principal al tratamentului, respectiv eradicarea cancerului.

Medicamentul PMX205 este deosebit de promiţător, deoarece poate fi administrat oral, pătrunde în creier şi a fost deja testat ca sigur în studii clinice pe oameni.

În prezent, PMX205 este investigat în Australia pentru tratamentul sclerozei laterale amiotrofice (SLA), unde rezultatele preliminare arată lipsa efectelor adverse.

Următoarea etapă a cercetării va fi testarea inhibitorului C5aR1 în modele de cancer cerebral mai apropiate de realitatea clinică, inclusiv în combinaţie cu chimioterapia standard şi cu doze fracţionate de radiaţii, similare celor utilizate la pacienţi. Scopul este de a transforma efectele neuroprotectoare observate în laborator în terapii eficiente pentru oameni.

Prin personalizarea tratamentelor cu inhibitori precum PMX205, pacienţii ar putea beneficia de o protecţie adaptată riscului individual de declin cognitiv în timpul terapiei oncologice.

Studiul, publicat marţi, în revista Cancer Research, reprezintă un pas important spre dezvoltarea unor terapii de precizie care să îmbunătăţească calitatea vieţii pacienţilor trataţi pentru cancer cerebral, fără a reduce eficienţa radioterapiei.

viewscnt