Un studiu experimental sugerează că evoluţia cancerului nu este determinată uniform de toate celulele tumorale, ci de un grup restrâns, capabil să se adapteze rapid şi să supravieţuiască tratamentelor. Aceste celule par să joace un rol central în transformarea leziunilor iniţiale în tumori agresive.
Un număr mic de celule canceroase cu o capacitate excepţională de a-şi schimba identitatea şi comportamentul pare să fie principalul motor al progresiei cancerului şi al apariţiei rezistenţei la tratament, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Memorial Sloan Kettering Cancer Center şi publicat, miercuri, în revista Nature.
Echipa arată că aceste celule „foarte plastice” pot genera rapid mai multe tipuri de celule tumorale şi pot ajuta cancerul să supravieţuiască tratamentelor.
Pentru a le studia, cercetătorii au dezvoltat un sistem sofisticat de marcare şi urmărire a acestor celule într-un model murin de adenocarcinom pulmonar, înainte şi după diferite tratamente.
Rezultatele sugerează că, deşi sunt rare la început, aceste celule devin tot mai numeroase pe măsură ce tumora avansează.
Autorii notează că mecanismul observat în cancerul pulmonar ar putea fi valabil şi pentru alte tipuri de carcinom, acele tumori care apar din celulele ce căptuşesc organe şi ţesuturi şi care reprezintă aproximativ 80–90% din totalul cancerelor.
Cercetătorii compară aceste celule foarte plastice cu nişte „super-celule stem”.
În ţesuturile sănătoase, celulele stem înlocuiesc celulele pierdute sau deteriorate, iar fiecare organ are propriile sale celule stem specializate.
În situaţii de leziune, însă, se activează programe de reparare care conferă celulelor o flexibilitate mult mai mare, permiţându-le să genereze o varietate largă de tipuri celulare.
Studiul arată că celulele canceroase pot folosi în propriul avantaj mecanismele de reparare activate în mod normal în ţesuturile sănătoase după o leziune.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, celulele acumulează mutaţii, majoritatea inofensive, dar ceea ce diferenţiază o leziune premalignă de un cancer agresiv este capacitatea unor celule de a intra în această stare extrem de flexibilă, asemănătoare regenerării după o leziune.
Autorii subliniază că aceste celule nu sunt esenţiale pentru iniţierea tumorii, dar sunt critice pentru dezvoltarea şi progresia ei, pentru apariţia celulelor cu creştere rapidă, pentru dezvoltarea rezistenţei la tratament şi, potenţial, pentru răspândirea cancerului
În experimentele pe şoareci, eliminarea timpurie a acestor celule a împiedicat practic evoluţia celulelor cu mutaţii către cancer, iar eliminarea lor din tumori deja formate a dus la o scădere semnificativă a dimensiunii acestora.
Proporţia celulelor foarte plastice creşte odată cu evoluţia bolii, de la aproximativ 3% în leziunile precanceroase, la circa 15% în tumorile primare şi până la 30% în metastaze.
Atunci când tumora este tratată cu chimioterapie sau terapii ţintite, precum inhibitorii KRAS, aceste celule se pot adapta rapid şi pot da naştere unor tipuri de celule tolerante la medicamente, permiţând tumorii să se refacă după tratament.
Studiul a identificat şi o posibilă vulnerabilitate a acestor celule: o proteină prezentă pe suprafaţa lor, denumită uPAR.
În modelele experimentale, cercetătorii au reuşit să elimine celulele foarte plastice folosind limfocite CAR T direcţionate împotriva uPAR, obţinând un răspuns antitumoral puternic.
Autorii consideră că această strategie ar putea fi eficientă deoarece uPAR este exprimată în principal de celulele care activează mecanisme folosite în mod normal pentru vindecarea ţesuturilor, şi nu de majoritatea celulelor sănătoase.
Studiul contrazice ideea clasică potrivit căreia tumora este întreţinută de un mic grup fix de celule stem canceroase şi arată că unele celule canceroase pot intra într-o stare temporară pe care o pot dobândi atunci când primesc semnale locale similare celor apărute după o leziune. În acest model, celulele foarte plastice facilitează tranziţia de la hiperplazie la adenom şi, în final, la adenocarcinom.
Echipa de cercetare explorează în continuare mai multe strategii de ţintire a acestor celule, inclusiv medicamente de mici dimensiuni, conjugate anticorp-medicament şi terapii cu celule CAR T, precum şi posibilitatea de a perturba căile moleculare care susţin această stare celulară.
Sunt în desfăşurare şi studii care urmăresc să stabilească dacă aceste rezultate se regăsesc şi în alte tipuri de carcinom, dincolo de cel pulmonar.
