Cercetătorii au identificat o toxină bacteriană care ar putea explica incidenţa crescută a cancerului de colon la tineri

Cercetătorii au identificat o toxină bacteriană care ar putea explica incidenţa crescută a cancerului de colon la tineri

Oamenii de ştiinţă au descoperit o posibilă legătură între bacteria E. coli şi creşterea incidenţei cancerului de colon la persoanele tinere. Potrivit unui studiu recent, o toxină produsă de această bacterie comună din intestin ar putea declanşa cancerul colorectal chiar din copilărie, fără ca simptomele să apară timp de decenii.

Specialiştii în sănătate consideră că alimentaţia dezechilibrată, consumul crescut de alimente ultraprocesate, obezitatea şi lipsa de mişcare pot avea un rol în creşterea cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani, la nivel mondial.

Însă adeseori tinerii diagnosticaţi nu prezintă antecedente familiale sau factori de risc clasici, precum obezitatea sau hipertensiunea, ceea ce a generat ipoteze privind rolul unor agenţi microbieni sau al unor factori de mediu, o direcţie de cercetare explorată acum de cercetători.

În cadrul celui mai recent studiu, condus de University of California San Diego (UCSD) şi publicat în revista Nature, cercetătorii au identificat un alt posibil factor, care oferă o perspectivă biologică promiţătoare pentru înţelegerea acestui fenomen. 

Produsă de anumite tulpini de Escherichia coli, care trăiesc în colon şi rect, colibactina este o toxină capabilă să modifice ADN-ul. Mutaţiile ADN cauzate de colibactină, ar putea iniţia procese tumorale care încep chiar înainte de adolescenţă, spun oamenii de ştiinţă.

Noul studiu sugerează că expunerea la colibactină în copilărie imprimă o semnătură genetică distinctă asupra ADN-ului celulelor colonului, care poate creşte riscul de a dezvolta cancer colorectal înainte de vârsta de 50 de ani.

Studiul a analizat 981 de genomuri de cancer colorectal de la pacienţi cu boală cu debut timpuriu şi după vârsta matură, din 11 ţări cu niveluri variate de risc. Rezultatele au evidenţiat faptul că mutaţiile ADN asociate colibactinei apar de 3,3 ori mai des la pacienţii cu cancer colorectal cu debut înainte de 40 de ani decât la cei diagnosticaţi după 70 de ani.

Potrivit analizei echipei, efectele colibactinei încep devreme. Cercetătorii au reuşit să stabilească momentul apariţiei fiecărei mutaţii, constatând că acestea intervin devreme în dezvoltarea cancerului - o constatare ce susţine ipoteza că ele apar încă din copilărie, aşa cum sugerează şi alte cercetări.

Acest studiu este primul care demonstrează o prezenţă semnificativă a mutaţiilor legate de colibactină în cazurile timpurii de cancer colorectal, potrivit autorilor, care indică necesitatea continuării cercetărilor pentru a stabili o relaţie cauzală. Totuşi, această cercetare completează imaginea de ansamblu a mecanismelor care stau la baza dezvoltării cancerului.

Studiul a mai arătat că aproape 15% dintre mutaţiile în gena APC, unele dintre cele mai timpurii modificări genetice care favorizează dezvoltarea cancerului, sunt legate de colibactină. Aceste modele de mutaţii au fost, de asemenea, deosebit de frecvente în ţările cu incidenţă ridicată a cazurilor cu debut precoce.

„Genomul păstrează aceste mutaţii care funcţionează ca o arhivă genetică, reflectând o expunere timpurie la colibactină, posibil implicată în apariţia cancerului cu debut precoce. Dacă cineva dobândeşte o astfel de mutaţie până la vârsta de 10 ani, ar putea dezvolta cancer colorectal cu două decenii mai devreme, adică la 40 de ani în loc de 60”, explică autorul principal al studiului, prof. Ludmil Alexandrov, de la Department of Cellular and Molecular Medicine din cadrul UCSD, într-un comunicat al universităţii.

Cu alte cuvinte, bacteriile care produc colibactină ar putea fi prezente în intestinul copiilor fără manifestări evidente, declanşând modificări moleculare care pot favoriza dezvoltarea cancerului cu decenii înainte de apariţia simptomelor şi de un diagnostic.

Implicaţiile descoperirii sunt îngrijorătoare. Considerat odată o boală a vârstei înaintate, cancerul colorectal este acum în creştere la tineri în cel puţin 27 de ţări. Incidenţa sa la persoanele cu vârsta de sub 50 de ani s-a dublat la fiecare deceniu în ultimii 20 de ani. 

Dacă această tendinţă continuă, cancerul colorectal riscă să devină principala cauză de deces din cauza cancerului în rândul persoanelor tinere până în 2030.

viewscnt