Premieră medicală: editare genetică CRISPR pentru combaterea cancerelor gastrointestinale

Premieră medicală: editare genetică CRISPR pentru combaterea cancerelor gastrointestinale

O echipă de cercetători din Statele Unite a testat o abordare radical diferită în gestionarea cancerelor gastrointestinale avansate, care reprezintă în continuare o provocare în medicină: reprogramarea genetică a sistemului imunitar uman. Primele rezultate obţinute de la pacienţi în stare critică sunt promiţătoare şi ar putea redefini abordările de tratament în oncologie, prin utilizarea unor celule imunitare modificate genetic, concepute să vizeze şi să elimine tumorile rezistente.

În premieră, cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au finalizat un studiu clinic în care au testat o tehnică de editare genetică CRISPR/Cas9 pentru a ajuta sistemul imunitar să lupte împotriva cancerelor gastrointestinale avansate. 

Rezultatele, publicate în numărul din luna mai a revistei The Lancet Oncology, sunt promiţătoare în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea potenţială a tratamentului.

„Deşi s-au făcut progrese importante în înţelegerea cauzelor genetice şi a altor factori implicaţi în cancer, cancerul colorectal în stadiul IV rămâne, în majoritatea cazurilor, incurabil”, a declarat cercetătorul principal al studiului clinic, dr. Emil Lou, medic oncolog, specialist în afecţiuni gastrointestinale la University of Minnesota Medical School, Masonic Cancer Center şi M Health Fairview, citat într-un comunicat

„Acest studiu prezintă o nouă abordare şi arată un potenţial real de a îmbunătăţi prognosticul pacienţilor cu cancer în stadiu avansat”, a completat medicul.

În cadrul studiului, cercetătorii au utilizat editarea genetică CRISPR/Cas9 pentru a modifica un tip de celule imunitare numite limfocite infiltrante tumorale (TILs). Prin dezactivarea unei gene numite CISH, s-a constatat că aceste TIL modificate genetic s-au dovedit mai eficiente în recunoaşterea şi distrugerea celulelor canceroase.

Tratamentul a fost testat pe 12 pacienţi aflaţi în stadiu terminal, cu metastaze extinse, şi s-a dovedit, în general, sigur, fără efecte adverse grave din cauza editării genetice.

La mai mulţi pacienţi, s-a observat oprirea răspândirii cancerului, iar un pacient a prezentat un răspuns complet - în cazul său, tumorile metastatice au dispărut în câteva luni şi nu au revenit de peste doi ani.

„Considerăm că gena CISH este un factor esenţial care împiedică celulele T să recunoască şi să elimine tumorile”, a completat dr. Branden Moriarity, asistent la University of Minnesota Medical School, cercetător în cadrul Masonic Cancer Center şi director al Center for Genome Engineering. 

Pentru că acestă genă acţionează în interiorul celulei, nu putea fi blocată prin metode tradiţionale, astfel cercetătorii au apelat la ingineria genetică bazată pe tehnologia CRISPR.

Spre deosebire de alte terapii oncologice care necesită doze repetate, această editare genetică este permanentă şi integrată în celulele T încă de la început.

„Prin abordarea noastră de editare genetică, inhibarea punctelor de control imunitar este realizată dintr-un singur pas şi devine o caracteristică permanentă a celulelor T”, a precizat dr. Beau Webber, cercetător la Masonic Cancer Center.

Echipa de cercetare a livrat peste 10 miliarde de TIL modificate genetic fără efecte adverse, demonstrând fezabilitatea procesului de editare genetică a acestor celule fără a compromite capacitatea de a le multiplica în laborator la scară mare, într-un cadru clinic conform standardelor de reglementare din someniul sănătăţii, o premieră în domeniul cercetării medicale.

Deşi rezultatele sunt promiţătoare, procesul rămâne costisitor şi complex, iar în prezent, cercetătorii depun eforturi pentru a simplifica producţia acestor celule şi pentru a înţelege de ce terapia a fost atât de eficientă în cazul pacientului cu răspuns complet, în scopul îmbunătăţirii acestei metode pentru studiile viitoare.

viewscnt