Primul program naţional dedicat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-scheletale va fi demarat în curând şi se va derula în centrele universitare importante din ţară, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii. Prin acest program, cofinanţat din fonduri europene, 800 de medici români vor fi formaţi pentru a oferi pacienţilor oncologici şanse mai mari la viaţă.
Astfel, prin proiectul INEX-, medicii din România vor fi formaţi pentru abordarea modernă şi integrată a cancerelor musculo-scheletale – o patologie rară, dar cu impact major asupra vieţii pacienţilor.
Este primul program naţional dedicat formării specialiştilor în acest domeniu complex, coordonat de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) şi cofinanţat din fonduri europene prin Programul Sănătate 2021–2027.
Cursurile includ sesiuni teoretice şi practice susţinute de specialişti din ortopedie, oncologie, radiologie, reumatologie şi anatomie patologică şi vor avea loc la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Iaşi, Constanţa, Oradea, Sibiu şi Braşov.
Prin acest proiect, 800 de medici români – din ortopedie, oncologie, radiologie, reumatologie şi anatomie patologică – vor fi instruiţi în centre universitare din întreaga ţară pentru a lucra în echipă, cu protocoale standardizate şi tratamente personalizate pentru fiecare pacient.
Proiectul mai cuprinde şi elaborarea de ghiduri medicale şi proceduri clare, menite să reducă timpul de la diagnostic la tratament şi să crească şansele de vindecare ale pacienţilor cu cancere musculo-scheletale.
În cadrul programului, 800 de medici vor fi formaţi în diagnosticarea, tratamentul şi monitorizarea pacienţilor cu patologii oncologice musculo-scheletale.
De asemenea, va fi creat un Registru Naţional de Oncologie Musculo-Scheletală (RNOMS), un instrument digital menit să colecteze şi să analizeze date medicale esenţiale pentru îmbunătăţirea managementului cazurilor, precum şi un set de ghiduri şi proceduri medicale standardizate, aliniate la cele mai noi standarde internaţionale.
Programul are un buget total de 19,83 milioane lei, din care 16,02 milioane lei reprezintă cofinanţare din fonduri UE.