Odată cu creşterea alarmantă a prevalenţei obezităţii la nivel mondial, devin tot mai evidente şi relevante implicaţiile acestei afecţiuni asupra eficacităţii şi managementului tratamentelor medicamentoase. În acest context, un studiu amplu propune recomandări specifice pentru adaptarea dozelor de antibiotice la pacienţii cu obezitate, având în vedere că schema standard de tratament poate fi ineficientă sau potenţial toxică, oferind perspective utile pentru specialiştii care tratează infecţii la pacienţi cu exces ponderal.
Obezitatea poate influenţa în mod semnificativ modul în care antibioticele sunt absorbite, metabolizate şi eliminate din organism. Deşi aceste medicamente sunt utilizate de peste 80 de ani, abia recent s-au formulat recomandări acceptate de comunitatea ştiinţifică la nivel internaţional privind prescrierea lor la pacienţii cu greutate corporală crescută.
Această cercetare survine într-un context în care, potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din 2022, 43% dintre adulţii la nivel mondial sunt supraponderali, iar circa 16% suferă de obezitate.
Totodată, utilizarea eficientă a antibioticelor a devenit o prioritate, pe fondul înmulţirii tulpinilor bacteriene rezistente, care devin o ameninţare majoră pentru sănătatea populaţiei.
O echipă internaţională de cercetători a constatat că obezitatea poate afecta modul în care acţionează antibioticele, determinând fie un nivel prea scăzut şi ineficient, fie prea ridicat, cu potenţial toxic, al substanţei active în organism.
Întrucât dozele cu acţiune eficientă la pacienţii cu greutate normală pot fi inadecvate pentru cei cu obezitate, sunt propuse recomandări specifice de dozare pentru anumite clase de antibiotice.
Această analiză amplă a evaluat 6.113 de studii în privinţa relaţiei dintre obezitate şi dozarea antibioticelor. După eliminarea studiilor duplicat, au fost selectate şi analizate 128 de cercetări relevante. Concluziile au fost publicate pe 15 mai, în revista The Lancet Infectious Diseases.
Modificările fiziologice cauzate de obezitate, inclusiv acumularea excesivă de ţesut adipos (grăsime corporală) şi disfuncţiile ficatului şi rinichilor, pot modifica distribuţia medicamentelor în organism şi eliminarea acestora.
Un aspect deosebit de important îl reprezintă disfuncţia enzimelor hepatice din familia citocromului P450, care joacă un rol-cheie în procesul de metabolizare a medicamentelor.
„Obezitatea poate modifica farmacocinetica antibioticelor din cauza unor schimbări fiziologice, precum compoziţia corporală şi disfuncţiile organelor, care duc la creşterea sau scăderea expunerii la medicament în plasmă sau la locul infecţiei”, scrie autoarea principală, dr. Anne-Grete Märtson, specialist în farmacologie la Universitatea Leiden din Ţările de Jos.
Împreună cu colegii săi, aceasta susţine necesitatea unor ghiduri de dozare a antibioticelor adaptate obezităţii.
Cercetătorii au folosit definiţia standard a obezităţii, respectiv un Indice de Masă Corporală (IMC) de 30 sau mai mare, şi au subliniat că „pot apărea modificări semnificative în volumul de distribuţie al antibioticelor în tratarea infecţiilor sistemice din cauza creşterii masei de grăsime şi muşchi”.
Cu alte cuvinte, obezitatea poate influenţa modul în care antibioticele sunt absorbite, distribuite şi eliminate din organism.
Modificări fiziologice şi impactul lor potenţial asupra farmacocineticii antibioticelor şi expunerii la medicament, la pacienţii cu obezitate. Credit: The Lancet Infectious Diseases (2025).
Au fost analizate mai multe clase de antibiotice, printre care β-lactaminele (peniciline, cefalosporine, carbapeneme şi monobactame), aminoglicozidele, glicopeptidele şi chinolonele.
Aceste medicamente sunt utilizate împotriva unei game largi de infecţii bacteriene, inclusiv a speciilor Gram-pozitive şi Gram-negative. Totuşi, în cazul acestora, nu este necesar un tratament diferit pentru pacienţii cu obezitate.
„Antibioticele β-lactamice (beta-lactamine) prezintă doar modificări modeste ale farmacocineticii, astfel că dozele standard pot rămâne neschimbate”, notează autorii.
În schimb, pentru aminoglicozide (gentamicină, streptomicină, neomicină) şi glicopeptide (precum vancomicina) se recomandă doze bazate pe greutatea corporală, ajustarea acestora cu ajutorul monitorizării concentraţiei serice, pentru a evita toxicitatea şi a atinge niveluri terapeutice eficiente la aceşti pacienţi.
Pentru chinolone, în special fluorochinolone, nu s-a stabilit o dozare clară în funcţie de greutatea totală a corpului, dar autorii sugerează doze mai mari sau administrări mai frecvente pentru infecţii severe şi profunde, pentru a asigura un nivel adecvat şi eficient al concentraţiei medicamentului în ţesuturile vizate.
Informaţiile disponibile despre alte clase de antibiotice sunt încă limitate şi impun desfăşurarea unor studii suplimentare.
Recomandările au fost redactate de specialişti de la Universităţile Leiden (Olanda) şi Uppsala (Suedia), cu sprijinul unor experţi din Statele Unite, Belgia, Austria, Germania, Australia, precum şi ai unor societăţi ştiinţifice europene şi internaţionale.
Concluzia cercetătorilor este că, în tratarea pacienţilor cu obezitate, medicii trebuie să ţină cont de severitatea bolii, localizarea infecţiei, sensibilitatea agentului patogen şi potenţiala toxicitate a antibioticelor.
Atunci când nu există suficiente date clare despre cum se comportă medicamentul în organism, dozajul poate fi ajustat pentru fiecare pacient în parte folosind monitorizarea atentă a nivelului medicamentului în sânge.
„Atunci când se iau decizii privind dozarea la pacienţii cu obezitate, trebuie avute în vedere severitatea bolii, localizarea infecţiei, sensibilitatea agentului patogen şi potenţiala toxicitate a antibioticelor”, au precizat autorii.
„În lipsa unor date farmacocinetice solide care să ghideze ajustarea dozelor, supravegherea concentraţiei medicamentului în sânge poate fi utilă pentru stabilirea unei doze adecvate”, au completat aceştia.
