În România, anual, aproximativ 60.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral (AVC)1. Una dintre cele mai frecvente complicaţii care apare după un AVC este spasticitatea2, o afecţiune ce afectează muşchii şi mobilitatea, limitând independenţa pacientului.
Spasticitatea post-AVC se poate manifesta încă din primele săptămâni după accident, afectând braţele, picioarele sau ambele, şi poate transforma chiar şi activităţi simple, precum îmbrăcatul sau spălatul, în provocări majore. Spasticitatea post-AVC poate fi tratată3, iar intervenţia timpurie este asociată cu rezultate mai bune4.
Pacienţii cu AVC (Accident Vascular Cerebral) prezintă o incidenţă ridicată a invalidităţii, o treime rămânând dependenţi de aparţinători5. Spasticitatea, una din complicaţiile comune după accidentul vascular cerebral şi una dintre sursele de dizabilitate, este o tulburare motorie şi senzorială caracterizată de o hiperactivitate musculară care forţează flexia şi aducţia membrelor, blocându-le în poziţii anormale3. Braţul afectat de spasticitate este permanent îndoit şi apropiat de corp, cu antebraţul rotit spre interior, mâna în flexie şi degetele strânse în pumn. Când este afectat unul din membrele inferioare, pot fi prezente simptome precum coapse în forfecare, genunchi în hiperextensie, degete în flexie sau picior equin (rotit spre interior de la gleznă). Nu este greu de imaginat că până şi cele mai simple activităţi, precum spălatul sau îmbrăcatul, devin imposibile într-o astfel de situaţie.
Această complicaţie, care limitează mobilitatea şi scade independenţa pacienţilor cu AVC, poate să apară relativ repede după faza acută - aproximativ 25% dintre pacienţi prezintă spasticitate la două săptămâni post-AVC, dar şi mai târziu. După 12 luni, procentul creşte la 38% în cazul celor aflaţi la primul accident vascular cerebral şi la 44% pentru cei cu AVC recurent.4 De ce sunt importante aceste date: pacienţii, aparţinătorii şi îngrijitorii trebuie să fie în permanenţă atenţi dacă apar simptome noi, pentru a putea programa rapid o evaluare la medicul curant şi a grăbi astfel iniţierea tratamentului adecvat.
Intervenţia timpurie în spasticitate este foarte importantă pentru a preveni pierderea permanentă a amplitudinii articulare. Procesul de scurtare a ţesuturilor moi, cu restricţionarea mobilităţii, rigidizarea articulaţiilor şi cronicizarea durerii, variază de la o persoană la alta, dar rapoartele medicale arată că, de regulă, debutează la două săptămâni după instalarea spasticităţii şi poate atinge vârful în 3 luni4.
Tratată, spasticitatea poate fi ameliorată. Netratată, duce la pierderea independenţei bolnavilor, la scăderea calităţii vieţii lor şi la îngreunarea sarcinii îngrijitorilor4. Acţionează în beneficiul persoanei dragi afectate de spasticitate post-AVC şi al tău, ca aparţinător.
Detectarea precoce şi implicarea familiei sunt esenţiale:
Pacienţii şi aparţinătorii trebuie să fie atenţi la orice semne de rigiditate musculară sau poziţii anormale ale membrelor, pentru a solicita rapid o evaluare medicală. Acţiunea timpurie poate preveni complicaţii permanente şi poate creşte semnificativ şansele de recuperare.
Rolul echipei multidisciplinare:
Intervenţia neurologului, a medicului de recuperare, a medicului de familie şi implicarea familiei creează un parcurs coerent pentru pacient, asigurând monitorizare constantă şi ajustarea terapiei în funcţie de nevoile individuale.
„Obiectivul principal al neurologului este să salveze viaţa pacientului în faza acută a AVC-ului, dar este la fel de important să informăm pacientul şi familia că recuperarea medicală timpurie poate preveni spasticitatea şi poate îmbunătăţi semnificativ independenţa şi calitatea vieţii.” – spune Prof. Univ. Dr. Cristina Tiu, medic primar neurolog, Şef secţie Neurologie II, SUUB.
Importanţa reabilitării medicale: Kinetoterapia, exerciţiile specifice şi tratamentul medicamentos adecvat sunt instrumente eficiente pentru prevenirea contracturilor musculare şi pentru menţinerea mobilităţii. Familia are un rol activ, susţinând pacientul în respectarea programului şi în efectuarea exerciţiilor acasă.
„Chiar dacă pacienţii cu spasticitate post-AVC nu sunt cei mai simpli de tratat, kinetoterapia, exerciţiile specifice şi tratamentul medicamentos adecvat pot face diferenţa. Rolul familiei este esenţial: susţinerea şi implicarea lor în programul de recuperare cresc şansele de succes ale terapiei.” – spune Prof. Univ. Dr. Delia Cinteză, medic primar Medicină fizică şi de Reabilitare, I.N.R.M.F.B.
Intervenţia timpurie, cu integrarea mai multor terapii, este asociată cu un grad mai ridicat de recuperare a funcţiilor motorii, cu creşterea independenţei şi cu îmbunătăţirea calităţii vieţii atât pentru pacienţi, cât şi pentru familiile lor4.
Surse:
1. SUUB, Accidentul vascular cerebral (AVC) - Cum se manifestă şi cum se intervine (https://www.suub.ro/sfaturi-medicale/accidentul-vascular-cerebral-avc/)
2. Spasticitatea post AVC - diagnostic, management terapeutic, monitorizare (https://emc.formaremedicala.ro/cursuri-medicale/spasticitatea-post-avc-diagnostic-management-terapeutic-monitorizare/)
3. US National Library of Medicine, Post-Stroke Spasticity (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK585580/)
4 US National Library of Medicine, Early Identification, Intervention and Management of Post-stroke Spasticity: Expert Consensus Recommendations (https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8461119/)
5. World Health Organisation. Stroke, Cerebrovascular accident (https://www.emro.who.int/health-topics/stroke-cerebrovascular-accident/index.html)
