Un nou studiu arată că nu toate medicamentele utilizate pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge după proceduri cardiace minim invazive acţionează la fel de bine în cazul pacienţilor cu diabet, o categorie considerată cu risc cardiovascular crescut. Rezultatele, prezentate recent la Sesiunile ştiinţifice ale Asociaţiei Americane a Inimii, sugerează că alegerea antiagregantului optim ar putea influenţa semnificativ evoluţia clinică după montarea unui stent coronarian.
Un an de tratament, în care cercetătorii au comparat două medicamente puternice pentru prevenirea formării cheagurilor, administrate persoanelor cu diabet zaharat de tip 1 sau tip 2, cărora li s-a implantat un stent farmacologic pentru tratarea blocajelor arterelor coronare, nu a oferit acelaşi nivel de protecţie împotriva trombozei de stent (formarea unui tromb/cheag la nivelul stentului, cel mai adesea cu producerea unei ocluzii şi infarct miocardic acut), infarctului miocardic şi complicaţiilor hemoragice, potrivit rezultatelor prezentate pe 10 noiembrie, în cadrul Sesiunilor ştiinţifice organizate de Asociaţia Americană a Inimii (AHA 2025), un eveniment dedicat celor mai recente progrese în cercetarea cardiovasculară.
Studiul a inclus 1.800 de persoane cu diabet zaharat de tip 1 sau tip 2 care au trecut printr-o intervenţie de deschidere a unei artere coronare îngustate, urmată de implantarea unui stent farmacologic - acoperit cu medicament pentru a reduce riscul de reînfundare. După procedură, toţi pacienţii au primit aspirină în combinaţie cu unul dintre cele două antiagregante din clasa inhibitorilor P2Y12, utilizate pentru prevenirea formării cheagurilor: ticagrelor sau prasugrel.
Analiza a indicat diferenţe notabile între cele două medicamente. Rata combinată de evenimente adverse precum infarct miocardic, AVC (accident vascular cerebral), complicaţii hemoragice sau deces, a fost de 16,6% la pacienţii trataţi cu ticagrelor şi de 14,2% la cei trataţi cu prasugrel. Tendinţele s-au menţinut şi atunci când cercetătorii au evaluat separat riscul de infarct nefatal, sângerări majore şi mortalitate.
Potrivit autorilor, aceste rezultate indică faptul că pacienţii cu diabet şi boală coronariană complexă ar putea beneficia mai mult de tratamentul cu prasugrel decât de cel cu ticagrelor.
Conducătorul studiului, dr. Sripal Bangalore, de la NYU Grossman School of Medicine, a indicat că echipa sa anticipase rezultate similare între cele două medicamente, însă datele obţinute contrazic această ipoteză. El a subliniat că, pe baza acestor observaţii, cele două antiagregante nu pot fi considerate interschimbabile în această populaţie de pacienţi.
Studiul oferă o perspectivă importantă pentru practica clinică, având în vedere prevalenţa crescută a diabetului şi riscul cardiovascular asociat.
Autorii precizează că medicamentele analizate sunt folosite în prezent în practica medicală, însă alegerile terapeutice trebuie adaptate individual, în funcţie de profilul şi riscurile fiecărui pacient.
