Cancerul pancreatic rămâne greu de controlat şi pentru că multe tratamente care activează sistemul imunitar nu dau rezultate în acest tip de boală. Un studiu nou descrie o cale prin care tumorile pot „păcăli” sistemul imunitar şi sugerează că blocarea acestui mecanism poate reactiva răspunsul imun în modele preclinice.
Un studiu realizat de cercetători de la Northwestern Medicine descrie un mecanism prin care tumorile pancreatice îşi reduc expunerea la atacul sistemului imun şi arată că un anticorp monoclonal dezvoltat de echipă poate restabili activitatea imună în modele preclinice pe şoareci.
Potrivit autorilor, cancerul pancreatic este printre cele mai dificil de tratat şi adesea nu răspunde nici la cele mai noi strategii de imunoterapie.
Cercetarea, publicată recent în revista Cancer Research, explică pentru prima dată cum tumorile pancreatice folosesc un semnal de „nu mă ataca”, mediat de zaharuri, pentru a opri reacţia celulelor imune şi demonstrează că blocarea acestui semnal poate reactiva răspunsul imun împotriva celulelor canceroase, cel puţin în condiţii experimentale.
Autorul senior al studiului, Mohamed Abdel-Mohsen, conf. univ. la departamentul de boli infecţioase al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Northwestern, a declarat că echipei i-au trebuit aproximativ şase ani pentru a identifica mecanismul, a dezvolta anticorpii potriviţi şi a-i testa, iar faptul că au văzut rezultate în primele experimente reprezintă un pas major pentru avansarea cercetărilor în această direcţie.
Cancerul pancreatic este descris de autori ca fiind una dintre cele mai letale forme de cancer, fiind frecvent depistat într-un stadiu avansat şi având opţiuni limitate de tratament, cu o rată de supravieţuire la cinci ani de doar 13%. Spre deosebire de alte tipuri de cancer, acesta prezintă o rezistenţă puternică la imunoterapiile care funcţionează în alte boli.
Cercetătorii au pornit de la observaţia că, în interiorul tumorilor pancreatice, răspunsurile imune sunt neobişnuit de diminuate şi au urmărit să înţeleagă de ce se întâmplă acest lucru şi dacă mediul tumoral poate fi schimbat astfel încât celulele imune să atace celulele tumorale, în loc să le ignore sau chiar să le sprijine.
Echipa a descoperit că tumorile pancreatice profită de un mecanism natural de protecţie al celulelor sănătoase: în mod normal, celulele afişează la suprafaţă un zahăr numit acid sialic, care transmite sistemului imun un mesaj de tipul „nu mă răni”.
În cancerul pancreatic, acelaşi tip de zahăr este legat de tumoră la o proteină de suprafaţă numită integrina α3β1. Această proteină „acoperită” cu zahăr se poate lega apoi de un receptor de pe celulele imune, Siglec-10, trimiţând un semnal înşelător care le face să se retragă şi să nu atace tumora.
După identificarea acestui mecanism de „camuflare”, cercetătorii de la Northwestern au dezvoltat anticorpi monoclonali care să-l blocheze. Când au folosit aceşti anticorpi în laborator şi în două modele animale, celulele imune au fost „reactivate” şi au început să consume celule canceroase; în plus, tumorile la şoarecii trataţi au crescut semnificativ mai lent decât la animalele netratate.
Autorii subliniază că dezvoltarea anticorpilor a fost un proces dificil, fiind nevoie de evaluarea a mii de hibridoame (celule producătoare de anticorpi - o tehnică de obţinere a anticorpilor monoclonali prin fuziune celulară), până când au identificat varianta eficientă.
Următorul pas, potrivit echipei, este combinarea anticorpului cu tratamentele existente, inclusiv chimioterapia şi imunoterapia. În prezent, cercetătorii lucrează la optimizarea anticorpului pentru utilizarea sa la om şi la pregătirea unor studii timpurii pentru evaluarei siguranţei şi stabilirea dozei.
În paralel, cercetătorii testează combinaţii cu chimioterapie şi imunoterapie şi dezvoltă un test asociat, care să identifice pacienţii ale căror tumori se bazează pe această cale mediată de zaharuri, astfel încât tratamentul să fie direcţionat către pacienţii la care are cele mai mari şanse să funcţioneze.
Ehipa estimează că ar putea trece aproximativ cinci ani până când o astfel de terapie ar putea fi disponibilă pentru pacienţi.
Autorii notează şi posibilitatea ca această strategie să aibă aplicaţii mai largi, iar echipa investighează dacă acelaşi mecanism de „acoperire” cu zaharuri apare şi în alte cancere dificil de tratat, precum glioblastomul, sau în boli non-oncologice în care sistemul imun este indus în eroare. Studiul se înscrie într-un domeniu al imunologiei care investighează modul în care zaharurile pot regla răspunsul imun.
