În ultimii ani, cercetările din domeniul longevităţii au început să contureze noi direcţii promiţătoare, în care îmbătrânirea nu mai este privită doar ca un proces inevitabil, ci ca unul ce poate fi măsurat, încetinit şi, posibil, influenţat terapeutic. Un exemplu recent aduce în prim-plan un medicament deja utilizat în diabet şi obezitate, care, potrivit unor date preliminare, ar putea avea efecte semnificative asupra vârstei biologice şi stării generale de sănătate.
Astfel, un studiu clinic randomizat (standardul de aur în cercetarea medicală), controlat cu placebo, desfăşurat pe parcursul a 32 de săptămâni, oferă primele dovezi la oameni că un medicament deja aprobat pentru slăbit ar putea face mai mult decât să ajute la pierderea în greutate: ar putea încetini sau chiar inversa îmbătrânirea biologică.
Semaglutida este un medicament care aparţine clasei agoniştilor receptorului GLP-1 (peptida-1 asemănătoare glucagonului/glucagon-like peptide-1), o categorie de substanţe care imită acţiunea unui hormon natural produs după masă în intestinul subţire, în principal.
Acest hormon, GLP-1, are un rol esenţial în reglarea glicemiei prin stimularea secreţiei de insulină şi reducerea secreţiei de glucagon, dar contribuie şi la încetinirea golirii stomacului şi la crearea senzaţiei de saţietate.
Medicamentul ajută la controlul diabetului zaharat de tip 2 şi s-a dovedit eficient şi în tratamentul obezităţii, prin reducerea poftei de mâncare, sprijinind pierderea în greutate.
În prezent, el este studiat şi pentru potenţialele sale efecte în încetinirea proceselor de îmbătrânire biologică şi reducerea riscurilor cardiovasculare.
Un studiu recent, care a inclus 108 persoane cu lipohipertrofie asociată HIV, a constatat că tratamentul săptămânal cu acest medicament, administrat timp de 32 de săptămâni, a redus vârsta biologică cu o medie de 3,1 ani.
Rezultatele studiului au indicat îmbunătăţiri semnificative în mai mulţi biomarkeri epigenetici care reflectă procesul de îmbătrânire biologică.
Biomarkerii epigenetici sunt acei indicatori biologici care reflectă modificări la nivelul activităţii genelor, fără a schimba structura ADN-ului propriu-zis. Cel mai cunoscut tip de astfel de modificare este metilarea ADN-ului, un proces prin care mici grupări chimice (metil) se leagă de ADN şi reglează expresia genelor - adică determină dacă anumite gene sunt „activate” sau „dezactivate”.
Aceşti biomarkeri epigenetici nu modifică codul genetic, dar pot influenţa modul în care funcţionează genele şi pot fi influenţaţi de factori externi: alimentaţie, stres, somn, expunere la toxine, inflamaţie, stil de viaţă etc.
Rezultatele studiului arată că:
- PCGrimAge a scăzut cu 3,1 ani. Acest marker este un predictor epigenetic al mortalităţii, bazat pe modele moleculare asociate cu riscul crescut de boli şi deces prematur. O valoare semnificativ scăzută sugerează o îmbătrânire celulară încetinită.
- PhenoAge a înregistrat o scădere de 4,9 ani. Este un marker ce reflectă starea biologică generală a organismului, calculat în funcţie de factori fiziologici şi epigenetici asociaţi cu fragilitatea şi boli cronice. O valoare redusă a acestuia indică o îmbunătăţire a „calităţii biologice” a vârstei.
- DunedinPACE a arătat o încetinire a ritmului de îmbătrânire cu aproximativ 9%. Acesta măsoară cât de rapid îmbătrâneşte corpul în timp real, indiferent de vârsta cronologică. O valoare mai mică înseamnă că organismul îmbătrâneşte mai lent decât în mod normal.
- OMICmAge a scăzut cu 2,2 ani. Este un marker care ia în calcul multiple semnături epigenetice legate de metabolism, inflamaţie şi alte procese asociate cu vârsta. O valoare redusă sugerează o reechilibrare biologică benefică.
Aceşti biomarkeri epigenetici evoluează în mod previzibil odată cu vârsta, de aceea pot fi folosiţi pentru a estima vârsta biologică, faţă de cea cronologică, fiind folosiţi în aşa-numitele „ceasuri epigenetice” pentru a evalua ritmul îmbătrânirii sau impactul anumitor terapii asupra sănătăţii celulare.
Efecte anti-îmbătrânire la nivelul organelor din corp
Efectele anti-îmbătrânire observate în urma tratamentului au fost remarcabile atât la nivelul unor organe-cheie din corp, cât şi în cadrul principalelor funcţii biologice ale organismului cum ar fi: sistemul nervos (creier, măduvă, nervi) sistemul cardiovascular (inimă + vase de sânge), sistemul imunitar/inflamator (celule şi molecule care controlează inflamaţia), sistemul metabolic (organe şi procese implicate în reglarea energiei, insulinei, glicemiei).
Aceste modificări observate la nivelul diferitelor organe indică faptul că intervenţia are un efect amplu asupra întregului organism, influenţând nu doar un aspect izolat, ci multiple funcţii esenţiale implicate în procesul de îmbătrânire, notează autorii.
Totuşi, rezultatele nu au fost uniforme în toate sistemele organismului. Cele mai pronunţate efecte de întinerire s-au observat la nivelul sistemului inflamator şi al creierului, unde medicamentul a întârziat îmbătrânirea biologică cu aproape 5 ani. Beneficii notabile au fost observate şi în cazul inimii şi rinichilor.
La nivelul creierului, vârsta biologică a fost redusă cu 5 ani, ceea ce sugerează un potenţial pentru protecţia împotriva declinului cognitiv şi a bolilor neurodegenerative.
Inima a înregistrat o întinerire biologică de 4,3 ani, asociată potenţial cu un risc cardiovascular mai scăzut şi o funcţie cardiacă îmbunătăţită.
În ceea ce priveşte sistemul inflamator, reducerea vârstei biologice cu 5 ani indică o diminuare a inflamaţiei cronice, un factor major în procesul de îmbătrânire accelerată.
Sistemul metabolic a fost şi el influenţat pozitiv, cu o întinerire de 4,7 ani, reflectând o funcţionare mai eficientă a proceselor care reglează energia, glicemia şi arderea grăsimilor.
De asemenea, celulele din sânge au arătat o reducere a vârstei biologice cu 4,4 ani, ceea ce sugerează o capacitate mai bună de regenerare şi o calitate celulară îmbunătăţită.
Mecanismul potenţial
Cercetătorii cred că aceste efecte pozitive ale medicamentului derivă din capacitatea sa de a îmbunătăţi distribuţia grăsimii corporale şi de a reduce inflamaţia cronică de grad scăzut, ambii fiind factori-cheie care contribuie la îmbătrânirea celulară.
Grăsimea depusă în jurul organelor interne favorizează eliberarea unor molecule asociate îmbătrânirii, care influenţează negativ metilarea ADN-ului. Prin reducerea acestei grăsimi şi a inflamaţiei cronice, tratamentul contribuie la restabilirea unui echilibru biologic mai sănătos şi mai apropiat de un profil celular (mediu biologic) „tânăr”.
Randy Seeley, de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Michigan, consideră că aceste medicamente „reduc povara metabolică asupra unei game largi de celule şi diminuează inflamaţia, doi factori majori care contribuie la îmbătrânire în multe tipuri de celule”.
Potrivit cercetătorului, o mare parte din beneficiile observate nu provin neapărat din efecte directe asupra celulelor, ci mai degrabă din îmbunătăţirea generală a stării de sănătate.
Deşi studiul a fost realizat pe persoane cu lipohipertrofie asociată HIV, cercetătorii menţionează că mecanismele biologice implicate nu sunt limitate la această afecţiune.
Astfel, efecte similare ar putea fi observate şi în rândul populaţiei generale. Cu toate acestea, autorii avertizează că este prea devreme pentru a recomanda medicamentul ca tratament general pentru anti-îmbătrânire.
Există totuşi şi câteva limitări în legătură cu acest studiu. În primul rând, rezultatele au fost publicate sub formă de preprint, ceea ce înseamnă că nu au fost încă evaluate prin procesul de peer review de alţi experţi din domeniu.
De asemenea, studiul a fost de dimensiuni reduse, cu un număr de doar 84 de participanţi, iar durata a fost relativ scurtă, de 32 de săptămâni.
Grupul studiat a fost format exclusiv din persoane HIV-pozitive cu lipohipertrofie, o categorie specifică de pacienţi, ceea ce limitează generalizarea concluziilor.
În plus, cercetarea s-a concentrat asupra markerilor biologici ai îmbătrânirii, fără a evalua în mod direct rezultate clinice concrete, precum scăderea incidenţei bolilor sau prelungirea duratei de viaţă.
În continuare, se aşteaptă studii mai ample, desfăşurate pe perioade mai lungi de timp şi în populaţii mai variate, pentru a se verifica dacă aceste modificări ale markerilor epigenetici se reflectă şi în beneficii reale pentru sănătate şi longevitate.
Acest studiu sugerează, într-un mod promiţător, că un medicament deja aprobat pentru tratarea diabetului şi obezităţii ar putea fi considerat, în viitor, un potenţial candidat pentru intervenţii anti-îmbătrânire, o perspectivă care marchează un moment important în evoluţia cercetării asupra longevităţii.
