Producătorul de medicamente generice Antibiotice Iaşi, singurul jucător important din sectorul farmaceutic controlat de statul român, a anunţat joi că a câştigat o licitaţie importantă în Marea Britanie, pentru furnizarea de antibiotice injectabile spitalelor publice.
“Compania Antibiotice a câştigat recent cea de-a 5-a licitaţie organizată de National Health Service (NHS - sistemul de asistenţă sanitară de stat), marcând încă o reuşită majoră pe o piaţă competitivă. Contractul prevede furnizarea în spitale, pentru următorii doi ani, a 7 milioane de flacoane din cinci medicamente injectabile - clasa penicilinelor betalactamice, cele mai prescrise în Regatul Unit”, a precizat compania, într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În urma câştigării licitaţiei, pe segmentul produselor incluse în aceasta, Antibiotice Iaşi estimează că îşi va majora în 2025 cota de piaţă la 43% în Marea Britanie, comparativ cu cota de piaţă de 35% deţinută în anul 2021, “consolidând astfel un loc important între principalii producători europeni în domeniul penicilinelor injectabile sterile”.
Potrivit companiei, la aceste licitaţii participă cei mai mari producători din Europa şi India, iar reuşita reflectă atât competitivitatea costurilor, ci şi calitatea certificată a produselor şi garanţia de livrare termenele stabilite.
În plus, Antibiotice laşi a anunţat că intenţionează să îşi extindă operaţiunile pe pieţele-cheie din Europa. Astfel, compania a fost desemnată recent câştigătoarea unei licitaţii în Italia, ce vizează furnizarea anuală a aproximativ 400.000 de flacoane.
“Această reuşită va permite atingerea unei cote de piaţă estimative de 40% pe segmentul terapeutic aferent moleculei vizate”, a menţionat compania ieşeană.
Tot în acest an, compania va intra pe piaţa germană, cea mai mare din Uniunea Europeană, prin introducerea de antibiotice sterile injectabile, având ca obiectiv atingerea unor vânzări anuale de 2,5 milioane flacoane şi o prezenţă efectivă în spitale începând cu trimestrul IV.
“De asemenea, Antibiotice a continuat dialogul comercial şi în alte pieţe europene precum Spania, Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia, în vederea iniţierii vânzărilor pentru produsele deja autorizate şi a definirii portofoliilor prioritare ce urmează a fi propuse spre înregistrare în perioada următoare, fiind deschise şi negocieri pentru accesarea de pieţe noi, precum Croaţia, Franţa şi Austria”, a mai anunţat compania.
În anul 2024, Antibiotice Iaşi a înregistrat un nivel-record al exporturilor de produse farmaceutice, de peste 50 de milioane de euro, pe fondul intrării pe noi pieţe externe, precum Arabia Saudită, Polonia, Italia, Cehia sau Emiratele Arabe Unite.
Anul trecut, Antibiotice a participat şi adjudecat mai multe licitaţii naţionale multianuale cu o valoare totală de circa 4,2 milioane euro pe an în Marea Britanie, Ungaria, Malta, Bulgaria şi Lituania.
"Practic, în 2024, 1 din 2 pacienţi spitalizaţi în Regatul Unit al Marii Britanii este tratat pentru infecţii bacteriene cu Amoxicilină/Clavulanat şi Flucloxacilină pulberi sterile injectabile fabricate de Antibiotice România, iar 1 din 3 pacienţi cu Piperacilină/Tazobactam", anunţa compania, în februarie 2025.
În România, Antibiotice Iaşi este lider pe segmentul de producţie de pulberi sterile injectabile, cu o cotă de piaţă de 60,1%.
Compania Antibiotice Iaşi este controlată de statul român, prin Ministerul Sănătăţii, care deţine 53% din acţiuni, al doilea acţionar important fiind Infinity Capital Investments (fosta SIF Oltenia), cu o deţinere de 13%.