Ministerul Sănătăţii a aprobat Ghidul farmacistului, care include instrucţiuni privind eliberarea dozei de antibiotic pentru 48 de ore fără prescripţie în farmacii. Elaborarea acestui ghid a fost solicitată de către reprezentanţii farmaciştilor de peste un an, ca urmare a existenţei unor neclarităţi în aplicarea reglementărilor privind eliberarea dozei de urgenţă de antibiotic, fără prescripţie medicală, în farmacii.
Potrivit legislaţiei, în situaţii excepţionale, de urgenţă, farmaciştii pot elibera medicamente din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, în lipsa unei prescripţii medicale, în cantitatea maximă aferentă dozei pentru 48 de ore, doză calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului.
Noul ghid a fost aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii (nr. 1.786/2025), publicat luni în Monitorul Oficial. Noul ordin modifică şi completează ordinul ministrului Sănătăţii nr. 63/2024 (privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic).
“Eliberarea medicamentelor (...) se realizează cu respectarea procedurii de eliberare a medicamentelor în regim de urgenţă din cadrul Regulilor de bună practică farmaceutică şi potrivit recomandărilor din Ghidul farmacistului pentru consiliere şi eliberare în farmacia comunitară a dozei de antibiotic pentru 48 de ore”, prevede noul ordin.
CE PREVEDE NOUL GHID
Noua reglementare se va aplica pentru 85 de antibiotice (denumiri comune internaţionale – DCI) incluse într-o anexă a ordinului. Numărul de DCI-uri a fost majorat de la 82, cât erau prevăzute iniţial, în prima formă a ordinului nr. 63/2024, din ianuarie 2024.
“Informaţiile şi situaţiile prezentate în acest ghid reprezintă recomandări de urmat de către farmaciştii care activează în farmaciile comunitare. În practica de zi cu zi, farmaciştii pot întâlni cazuri particulare în care aceştia vor utiliza propria experienţă şi propriile cunoştinţe, iar deciziile vor fi luate de comun acord cu pacientul, în funcţie de evaluarea farmacistului, de nevoile acestuia şi cu respectarea prevederilor legale”, se arată în noul Ghid.
Noul ghid parcurge cele mai întâlnite afecţiuni pentru care pacienţii se prezintă în farmacia comunitară cu simptome care pot necesita recomandarea unui tratament antibiotic şi care pot fi eliberate de către farmacist pentru 48 de ore fără prescripţie medicală.
Pentru fiecare afecţiune descrisă în ghid este detaliată următoarea structură: cui se adresează (au fost alese categoriile cu risc mic de a prezenta efecte secundare sau mai puţin probabil să aibă comorbidităţi, să existe polipragmazie etc. şi pentru care există deja ghiduri similare în alte ţări), criteriile de excludere şi consilierea pacientului.
“Eliberarea de către farmacist poate fi realizată şi în alte situaţii excepţionale, în baza propriei evaluări, ulterior consilierii pacientului şi în limita competenţei profesionale”, potrivit documentului.
Noul ghid va fi actualizat periodic, inclusiv prin completarea cu alte afecţiuni, pe măsură ce acestea vor fi evaluate şi elaborate în detaliu, menţionează autorii documentului.
Elaborarea unui ghid pentru eliberarea dozei de urgenţă de antibiotice a fost solicitată de reprezentanţii farmaciştilor încă din februarie 2024, ca urmare a mai multor neclarităţi din reglementările Ministerului Sănătăţii.
În 17 ianuarie 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul ministrului Sănătăţii nr. 63/2024, care a introdus noi reglementări pentru eliberarea antibioticelor, motivate oficial de instituţie prin consumul excesiv de antibiotice din România, care creşte rezistenţa la antimicrobiene (RAM).
Reglementările au fost modificate ulterior, prin reducerea dozei maxime care poate fi eliberată fără prescripţie, în situaţii de urgenţă, de la necesarul pentru 72 de ore la cel pentru 48 de ore, şi reducerea listei antibioticelor pentru care se aplică noua reglementare.