Acord între Bristol Myers Squibb şi Janux Therapeutics pentru dezvoltarea unui medicament oncologic

Acord între Bristol Myers Squibb şi Janux Therapeutics pentru dezvoltarea unui medicament oncologic

Compania americană de biotehnologie Janux Therapeutics a încheiat un acord de colaborare cu grupul farmaceutic Bristol Myers Squibb pentru a dezvolta un nou tratament împotriva cancerului.

Terapia este destinată tratării tumorilor solide şi va ţinti un marker tumoral întâlnit în mai multe tipuri de cancer, a precizat Janux, într-un comunicat.

În baza acordului, Janux ar putea primi o plată iniţială de până la 50 de milioane de dolari şi plăţi suplimentare de circa 800 de milioane de dolari, în funcţie de atingerea unor obiective de dezvoltare, de reglementare şi de vânzări.

De asemenea, compania va primi redevenţe din vânzări, dacă medicamentul va fi autorizat şi va fi pus pe piaţă.

Parteneriatul combină tehnologia deţinută de compania Janux cu capacităţile de dezvoltare şi comercializare ale Bristol Myers.

Potrivit acordului, Janux va finaliza studiile preclinice şi va preda datele către grupul BMS, care va prelua dezvoltarea ulterioară, inclusiv studiile clinice, şi comercializarea medicamentului la nivel mondial.

Janux Therapeutics este o companie fondată în 2017, cu sediul în California, specializată în cercetare şi testare clinică (clinic-stage) care dezvoltă imunoterapii de precizie concepute pentru a stimula sistemul imunitar să atace cancerul şi alte boli, minimizând efectele adverse sistemice.

viewscnt