Grupul farmaceutic american Pfizer a anunţat luni că va achiziţiona dezvoltatorul de medicamente pentru slăbit Metsera, într-o tranzacţie evaluată la până la 7,3 miliarde de dolari, pentru a-şi consolida poziţia pe piaţa tratamentelor împotriva obezităţii.
Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat că achiziţia Metsera „propulsează Pfizer în această arie terapeutică esenţială” şi va valorifica expertiza companiei pentru a accelera dezvoltarea de medicamente anti-obezitate de nouă generaţie, potrivit Reuters.
Tranzacţia vine după eşecurile recente ale Pfizer în propriile eforturi de dezvoltare a medicamentului pentru slăbit danuglipron.
În aprilie, compania a renunţat la dezvoltarea unei versiuni cu administrare o dată pe zi a danuglipronului, după ce un pacient dintr-un studiu clinic a prezentat o posibilă leziune hepatică indusă de medicament, care s-a rezolvat după oprirea tratamentului.
Anterior, în 2023, compania americană abandonase şi dezvoltarea unei versiuni administrate de două ori pe zi, din cauza diverselor efecte secundare.
Piaţa mondială a medicamentelor anti-obezitate este estimată să ajungă la 150 de miliarde de dolari la începutul următorului deceniu, după ce a cunoscut o expansiune accelerată în ultimii ani.
Creşterea a fost impulsionată de succesul terapiilor GLP-1, dezvoltate de companii precum Novo Nordisk şi Eli Lilly.
Producătorii de medicamente au investit sume importante în dezvoltarea de tratamente de nouă generaţie pentru obezitate, inclusiv medicamente care vizează alţi hormoni şi ajută la menţinerea masei musculare în timp ce se pierde grăsime.