Unifarm a obţinut certificări internaţionale de calitate şi management anticorupţie

Unifarm a obţinut certificări internaţionale de calitate şi management anticorupţie

Compania Unifarm SA, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, a obţinut certificări internaţionale pentru calitate şi management anti-mită de la o companie de audit din Austria. Certificările obţinute confirmă că procesele interne sunt trasabile, monitorizate şi orientate către rezultate măsurabile şi că societatea de stat are un sistem funcţional de prevenire, raportare şi control al riscurilor de corupţie.

Astfel, compania a obţinut certificările ISO 37001:2016 (Sistem de Management Anti-Mită) şi ISO 9001:2015 (pentru Calitate) de la TÜV Austria, unul dintre cele mai riguroase organisme de audit din Europa.

Prima certificare confirmă existenţa unui sistem funcţional de prevenire, raportare şi control al riscurilor de corupţie. Acesta este un mecanism intern care presupune proceduri clare, verificări periodice, instruirea personalului şi responsabilitate la nivel de top management.

“Adoptarea acestui standard marchează un moment de inflexiune pentru Unifarm: trecerea de la reacţie la prevenţie, de la gestionarea punctuală a situaţiilor critice la construirea unui ecosistem instituţional previzibil şi responsabil. Într-o piaţă în care percepţia publică influenţează direct credibilitatea şi stabilitatea operaţională, o astfel de certificare devine un argument solid în favoarea unei transformări reale”, a precizat compania, într-un comunicat.

Implementarea standardului ISO 37001 reprezintă, potrivit Unifarm, un angajament pe termen lung, prin care compania declară public că performanţa economică şi etica sunt părţi ale aceleiaşi strategii.

Sistemul presupune politici anti-mită, due diligence extins pentru parteneri, evaluări permanente ale riscurilor, controale financiare şi non-financiare, mecanisme de raportare şi investigaţie, precum şi acţiuni corective constante.

Astfel, certificarea obligă compania să-şi dezvolte instrumente stabile de autocontrol, capabile să identifice vulnerabilităţile interne înainte ca acestea să se transforme în riscuri reputaţionale sau financiare.

Standardul obţinut de Unifarm promovează o cultură a vigilenţei împotriva corupţiei.

“Fiecare angajat devine un actor responsabil în lanţul integrităţii, iar orice parteneriat sau tranzacţie este filtrat prin criterii clare, documentate şi verificabile. În acest sens, ISO 37001 funcţionează ca o arhitectură de protecţie, dar şi ca un mecanism de profesionalizare a relaţiilor de afaceri, contribuind la creşterea încrederii partenerilor şi investitorilor”, menţionează compania.

În ceea ce priveşte recertificarea ISO 9001, aceasta este menită să îmbunătăţească eficienţa şi calitatea în cadrul companiei. Standardul este considerat o garanţie că procesele interne - de la achiziţii şi aprovizionare până la distribuţia produselor medicale - sunt trasabile, monitorizate şi orientate către rezultate măsurabile.

Recertificarea ISO 9001 confirmă faptul că societatea de stat reevaluează constant procese riguroase, în concordanţă cu nevoile pieţei şi cu evoluţiile din domeniul medical.

În plus, auditul extern atestă faptul că fluxurile operaţionale sunt în permanenţă optimizate, iar îmbunătăţirea calităţii este oprioritate pentru companie.

De asemenea, ISO 9001 contribuie direct la profesionalizarea culturii interne. Angajaţii sunt formaţi să lucreze după proceduri standardizate, iar departamentele comunică printr-un limbaj comun, bazat pe indicatori de performanţă şi obiective clar definite.

“Cele două certificări, împreună, configurează o arhitectură solidă de guvernanţă instituţională. Într-o companie de stat, acest nivel de standardizare este o condiţie pentru a rămâne relevantă şi funcţională într-un ecosistem care cere responsabilitate şi performanţă, în egală măsură”, arată Unifarm.

Pentru Unifarm, aceste certificări aduc beneficii importante: reducerea riscurilor de corupţie şi a costurilor asociate, compatibilitate cu legislaţia internaţională, creşterea încrederii partenerilor şi diminuarea riscului reputaţional.

„Pentru noi, aceste certificări sunt o dovadă a faptului că Unifarm funcţionează astăzi după standarde internaţionale de etică şi performanţă”, a afirmat directorul general al companiei, Adrian Marius Dobre.

Compania Unifarm a fost înfiinţată pentru ca Ministerul Sănătăţii să poată rezolva operativ situaţiile speciale, de excepţie, ce pot apărea în activitatea complexă în vederea asigurării unei bune stări de sănătate a populaţiei. Din 2022, Unifarm s-a transformat într-o companie ce acţionează pe piaţa concurenţială, pentru obţinerea de profit.

viewscnt