Un medicament existent ar putea ajuta la revitalizarea sistemului imunitar la pacienţii cu infecţii grave

Un medicament existent ar putea ajuta la revitalizarea sistemului imunitar la pacienţii cu infecţii grave

Un nou studiu, realizat de cercetători olandezi, oferă perspective promiţătoare pentru tratarea sepsisului sever. Interferonul beta, un medicament deja aprobat pentru scleroza multiplă, s-a dovedit capabil să reactiveze monocitele aflate într-o stare de disfuncţie imunitară severă, oferind o nouă opţiune terapeutică pentru pacienţii cu infecţie generalizată.

Atunci când sistemul imunitar nu funcţionează corect, pacienţii devin mai vulnerabili la infecţii provocate de virusuri, bacterii sau fungi.

Cercetătorii de la Radboud University Medical Center au demonstrat că un medicament existent poate reactiva celulele imunitare care funcţionează deficitar.

Descoperirea deschide noi direcţii pentru cercetări ulterioare în cazul pacienţilor cu sepsis, internaţi în unităţile de anestezie - terapie intensivă (ATI).

Studiul a fost publicat săptămâna trecută, în revista Nature Immunology.

Potrivit ultimelor estimări, 20% dintre decese la nivel mondial sunt asociate cu sepsisul, care reprezintă principala cauză de mortalitate în secţiile de ATI.

Sepsisul este o afecţiune medicală gravă, cu potenţial letal, care apare atunci când organismul reacţionează exagerat la o infecţie, declanşând un răspuns imun sistemic dereglat.

În loc să combată eficient infecţia, răspunsul imunitar al organismului duce la inflamaţie generalizată, leziuni ale ţesuturilor, disfuncţie de organe (de exemplu, la nivelul rinichilor sau plămânilor) şi, în cazuri severe, la şoc septic şi la deces.

Mult timp s-a crezut că mortalitatea în sepsis este cauzată exclusiv de un răspuns imun acut excesiv, care produce leziuni grave la nivelul organelor. În prezent, se ştie că moartea poate surveni şi din cauza unei supresii imune severe, cunoscută sub denumirea de „paralizie imunitară”.

În astfel de cazuri, pacienţii nu mai pot lupta eficient împotriva infecţiei existente şi sunt extrem de vulnerabili la infecţii secundare, inclusiv cele fungice.

Această realitate creează o provocare pentru cercetători: cum poate fi corectat răspunsul imun dereglat la pacienţii cu sepsis? Pentru a răspunde la această întrebare, o echipă de cercetători de la Radboudumc Nijmegen a studiat răspunsul imun la voluntari sănătoşi. Echipa a indus un răspuns imun controlat prin injectarea de endotoxine - fragmente din bacterii moarte.

Utilizând tehnologii avansate, cercetătorii au monitorizat îndeaproape modul în care sistemul imunitar evoluează în faza inflamatorie acută şi în etapa ulterioară, de paralizie imunitară.

În laborator, cercetătorii au examinat celulele imunitare obţinute din sângele şi măduva osoasă a participanţilor. Ei au observat că anumite celule imune - monocitele - nu s-au maturizat corespunzător după răspunsul imun acut şi şi-au pierdut eficienţa funcţională.

Astfel, cercetătorii au identificat un mecanism-cheie care contribuie la paralizia imunitară, deoarece monocitele joacă un rol esenţial în apărarea organismului împotriva infecţiilor.

În timpul experimentelor de laborator, cercetătorii au adăugat un medicament deja existent - interferon beta - la monocitele izolate. Acest medicament este utilizat în tratamentul sclerozei multiple, o afecţiune în care sistemul imunitar este disfuncţional şi provoacă inflamaţie la nivelul sistemului nervos central.

Interferonul beta a avut efecte benefice asupra monocitelor, caracterizate de o scădere accentuată a activităţii imune: după administrarea substanţei, aceste celule s-au maturizat şi şi-au recăpătat funcţionalitatea.

Potrivit autorilor studiului, rezultatele sunt promiţătoare, dar sunt necesari paşi suplimentari pentru validarea acestei abordări ca tratament potenţial la pacienţii cu sepsis. 

„Până acum, am studiat efectul interferonului beta doar asupra celulelor în laborator. Următorul pas este să administrăm acest medicament unor voluntari sănătoşi, după injectarea de endotoxine. Vrem să analizăm dacă interferonul beta poate contracara paralizia imunitară”, a declarat Matthijs Kox, conducătorul principal al studiului, citat într-un comunicat.

Într-un studiu programat pentru următoarea perioadă, cercetătorii intenţionează să testeze dacă interferonul beta poate îmbunătăţi funcţia monocitelor la pacienţi cu sepsis internaţi la terapie intensivă. 

„Dacă acest lucru se confirmă, am putea avea un tratament potenţial care să ajute aceşti pacienţi”, a mai adăugat cercetătorul olandez.

viewscnt