Dezvoltarea unei terapii capabile să încetinească progresia sclerozei laterale amiotrofice (SLA) şi să contribuie la restaurarea unor funcţii deteriorate anterior ar însemna un mare pas înainte din punct de vedere ştiinţific şi medical. Un tratament experimental, rezultat din cercetările unui specialist de la Universitatea Columbia din Statele Unite, oferă o perspectivă promiţătoare pentru gestionarea formelor rare de SLA asociate cu mutaţii genetice.
Astfel, datele de la 12 pacienţi trataţi cu noua terapie pentru o formă rară de SLA, cauzată de o mutaţie genetică într-o genă numită FUS, au fost prezentate într-o serie de cazuri publicate joi în revista The Lancet.
Deşi aceste mutaţii genetice sunt responsabile pentru doar 1-2% dintre cazurile de SLA, ele provoacă unele dintre cele mai agresive forme ale bolii, care debutează în adolescenţă sau la persoanele tinere.
La pacienţii cu aceste mutaţii, proteinele FUS toxice se acumulează în neuronii motori care controlează muşchii, provocând în timp deteriorarea lor ireversibilă, respectiv pierderea completă a funcţiei acestora.
Doi dintre pacienţii incluşi în seria de cazuri au prezentat un răspuns remarcabil la terapia experimentală cu medicamentul ulefnersen, dezvoltat de cercetători de la Columbia University Irving Medical Center în colaborare cu Ionis Pharmaceuticals.
O tânără, care primeşte injecţii cu această terapie experimentală încă din 2020, şi-a recăpătat capacitatea de a merge fără sprijin şi de a respira fără ventilator, funcţii pierdute anterior din cauza bolii.
Ea a supravieţuit mai mult decât orice alt pacient cunoscut cu această formă juvenilă de SLA asociată cu mutaţii FUS.
Un al doilea pacient, un bărbat de aproximativ 35 de ani, era asimptomatic când a început tratamentul, însă testele activităţii electrice musculare indicau o apariţie iminentă a simptomelor. După trei ani de tratament continuu cu medicamentul experimental, bărbatul nu a dezvoltat niciun simptom de SLA-FUS, iar activitatea electrică anormală a muşchilor săi s-a ameliorat.
În general, după şase luni de tratament, pacienţii din studiu au prezentat o scădere de până la 83% a unei proteine numite neurofilament uşor, un biomarker al leziunilor neuronale.
„Aceste răspunsuri arată că, dacă intervenim suficient de devreme şi vizăm ţinta potrivită la momentul potrivit în cursul bolii, este posibil nu doar să încetinim progresia bolii, ci chiar să inversăm unele dintre pierderile funcţionale”, a declarat dr. Neil Shneider, medic neurolog la Columbia University, citat într-un comunicat.
„Este, de asemenea, un exemplu remarcabil de medicină de precizie şi de dezvoltare terapeutică bazată pe ştiinţă şi pe înţelegerea biologiei bolii”, a completat medicul.
Deşi majoritatea celorlalţi pacienţi simptomatici nu au supravieţuit formei agresive a bolii, dr. Shneider menţionează că „în anumite cazuri, tratamentul a avut efecte benefice, evoluţia bolii a fost încetinită, iar supravieţuirea pacienţilor s-a prelungit”.
Seria de cazuri a arătat, de asemenea, că medicamentul este sigur şi bine tolerat, fără efecte adverse grave legate de tratament.
Ca urmare a rezultatelor primilor pacienţi, un studiu clinic internaţional cu această terapie este acum în desfăşurare.
„Aşteptăm cu nerăbdare rezultatele, pe care sperăm că le vom folosi pentru aprobarea tratamentului”, a mai spus medicul.
Tratamentul face parte dintr-o clasă nouă şi promiţătoare de medicamente care folosesc fragmente scurte de ADN, cunoscute sub denumirea de oligonucleotide antisens (ASO), pentru a inhiba gene specifice şi a bloca sinteza proteinelor nocive.
Terapia experimentală a fost concepută pentru a inhiba gena FUS şi a reduce producţia atât a proteinelor FUS toxice, cât şi a celor normale, întrucât cercetătorii au descoperit că neuronii maturi tolerează o reducere a proteinei FUS normale.
În 2019, dr. Shneider a obţinut permisiunea FDA pentru a administra terapia experimentală primei paciente printr-un program de uz compasional.
De atunci, cel puţin 25 de pacienţi au fost trataţi cu ulefnersen (denumit iniţial jacifusen în onoarea primei paciente Jaci Hermstad) în întreaga lume, prin programe de acces extins, inclusiv cei 12 pacienţi ale căror studii de caz sunt descrise în articolul din The Lancet.
