Un aminoacid utilizat clinic timp de decenii în diverse afecţiuni cardiovasculare a redus plăcile amiloide în modele animale de Alzheimer.
Cercetătorii caută de mulţi ani modalităţi mai simple şi sigure pentru a încetini bolile neurodegenerative, iar o direcţie importantă este eliminarea proteinelor anormale care se acumulează în creier.
Noi date preclinice sugerează că o substanţă deja folosită în alte indicaţii ar putea ajuta la reducerea acestor depozite, deschizând perspectiva unor terapii mai uşor de aplicat pe viitor.
Un studiu realizat de o echipă de la Kindai University şi Institutul Naţional de Neuroştiinţe din Japonia arată că arginina, un aminoacid utilizat clinic de decenii în diverse afecţiuni cardiovasculare, poate diminua agregarea beta-amiloidului (βA) - proteina „lipicioasă” care formează plăci toxice în boala Alzheimer - în mai multe modele experimentale.
Cercetarea, care va apărea în numărul din decembrie al revistei Neurochemistry International, a testat administrarea orală de arginină atât în sisteme in vitro, cât şi la animale, urmărind impactul asupra formării şi persistenţei plăcilor βA.
Autorii au folosit şoareci AppNL-G-F, un model consacrat care dezvoltă depozite βA asemănătoare celor observate la oameni, precum şi musculiţe de oţet (Drosophila) modificate genetic pentru a produce agregate βA.
După suplimentarea apei de băut cu arginină, animalele au prezentat o reducere semnificativă a depunerilor de βA în zone cheie ale creierului, inclusiv hipocamp şi cortex, cu mai puţine plăci şi o proporţie mai mică de aglomerări compacte considerate mai neurotoxice.
Pe lângă efectul asupra încărcăturii de amiloid, şoarecii trataţi au prezentat ameliorări comportamentale în testele de memorie şi anxietate, iar analiza moleculară a arătat o scădere a expresiei genelor proinflamatorii şi a citokinelor precum IL-1β, IL-6 şi TNF-α, sugerând că arginina poate atenua neuroinflamaţia indusă de βA.
Experimentele pe musculiţe şi în eprubetă au indicat că arginina nu doar ajută la „curăţarea” agregatelor existente, ci poate chiar împiedica formarea acestora, probabil prin rolul său de „şaperon chimic” - o moleculă care stabilizează proteinele, prevenind defectele de pliere şi aglomerările acestora.
Un avantaj major al acestei abordări este că arginina are un profil de siguranţă bine cunoscut, este ieftină şi poate traversa bariera hemato-encefalică, condiţie esenţială pentru orice tratament destinat creierului.
Tocmai de aceea, autorii consideră că substanţa ar putea fi rapid evaluată în studii clinice pentru Alzheimer şi, posibil, pentru alte boli neurodegenerative legate de agregarea proteinelor.
Totuşi, cercetătorii avertizează că dozele utilizate în experimentele pe animale au fost relativ mari, astfel că sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili doza optimă şi sigură la oameni.
În plus, deşi modelele animale sunt utile pentru a înţelege mecanismele bolii, nu există garanţia că efectele vor fi aceleaşi şi în creierul uman.
Rămâne şi o dezbatere ştiinţifică mai largă despre cât de mult ajută, clinic, simpla reducere a plăcilor βA, deoarece beta-amiloidul este un marker important al bolii, dar nu este singurul mecanism implicat în declinul cognitiv.
În ciuda acestor limitări, rezultatele conturează o direcţie terapeutică promiţătoare pentru boala Alzheimer, bazată pe reutilizarea unui compus deja utilizat în practica medicală, fapt care ar putea facilita trecerea mai rapidă la evaluarea clinică la pacienţi.
