Sindromul Werner, o afecţiune genetică rară asociată cu îmbătrânirea accelerată, continuă să ridice provocări majore în absenţa unor opţiuni terapeutice eficiente. Un nou studiu clinic de referinţă, derulat de cercetători japonezi, investighează pentru prima dată potenţialul unei forme de vitamina B3 în ameliorarea simptomelor cheie ale bolii. Rezultatele, publicate recent, oferă perspective promiţătoare pentru abordarea complicaţiilor cardiovasculare, cutanate şi renale, contribuind totodată la înţelegerea mecanismelor moleculare ale îmbătrânirii premature.
Cercetătorii japonezi de la Universitatea Chiba au demonstrat că nicotinamida ribozidă (NR), o formă a vitaminei B3, poate îmbunătăţi semnificativ sănătatea cardiovasculară, funcţia renală şi leziunile cutanate la pacienţii cu sindrom Werner.
Aceste efecte benefice se datorează capacităţii acestei substanţe de a creşte nivelurile de NAD+, o moleculă esenţială pentru producerea de energie în celule, repararea ADN-ului şi menţinerea echilibrului metabolic, deschizând astfel perspective noi pentru terapii inovatoare în afecţiuni asociate cu îmbătrânirea accelerată.
Sindromul Werner este o boală genetică rară care duce la îmbătrânire accelerată şi complicaţii severe de sănătate încă de la o vârstă fragedă. Pacienţii dezvoltă simptome similare cu cele întâlnite la vârstnici, cum ar fi albirea părului, cataracta, diabetul şi pierderea masei musculare, începând chiar din a doua decadă de viaţă.
În plus, apar ulcere cutanate severe, care adesea necesită amputaţii, iar speranţa de viaţă este redusă din cauza bolilor cardiovasculare sau a cancerului.
În Japonia, boala afectează aproximativ nouă persoane la un milion, iar opţiunile terapeutice sunt practic inexistente.
Un studiu recent a arătat că modelele experimentale ale bolii şi pacienţii cu sindrom Werner (WS) prezintă niveluri scăzute de nicotinamid adenin dinucleotidă - dinucleotida de nicotinamidă şi adenină, NAD+, o biomoleculă esenţială pentru producerea energiei celulare, repararea ADN-ului şi diverse procese metabolice.
Rezultatele sugerează că epuizarea NAD+ ar putea contribui la progresia acestei boli.
Deşi suplimentarea directă cu NAD+ la mamifere nu asigură creşteri semnificative în organism, utilizarea precursorului său nicotinamida ribozidă, dezvoltat de compania farmaceutică americană Niagen Bioscience, a furnizat rezultate promiţătoare în studiile pe animale, prelungind durata de viaţă şi protejând împotriva declinului asociat vârstei.
În studiile clinice pe oameni, NR a demonstrat beneficii în ceea ce priveşte inflamaţia cronică, tulburările metabolice şi diminuarea forţei musculare. Totuşi, efectele NR în sindromul Werner au rămas în mare parte neexplorate până acum.
Centrul pentru Ştiinţe Medicale Preventive de la Universitatea Chiba, în colaborare cu Departamentul de Diabet, Metabolism şi Endocrinologie al Spitalului Universitar Chiba, şi Universitatea din Copenhaga, a realizat acum primul studiu clinic riguros din lume privind utilizarea NR la aceşti pacienţi.
Această cercetare a implicat un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, pentru a evalua siguranţa şi eficacitatea suplimentării cu NR în organismul uman.
În studiul clinic cu design încrucişat, pacienţi diagnosticaţi cu sindrom Werner au fost repartizaţi să primească fie o doză zilnică de nicotinamidă ribozidă (NR), fie un placebo, pe o perioadă de 26 de săptămâni, urmată de schimbarea tratamentului pentru alte 26 de săptămâni.
Cercetătorii au monitorizat nivelurile de NAD+ în sânge, dimensiunea ulcerelor cutanate, rigiditatea arterială şi funcţia renală.
Rezultatele au evidenţiat faptul că suplimentarea cu NR a crescut semnificativ nivelurile de NAD+ în sângele pacienţilor comparativ cu placebo.
Totodată, NR a ameliorat gradul de rigiditate arterială (indicator al riscului cardiovascular), a redus suprafaţa ulcerelor cutanate şi a părut să încetinească progresia disfuncţiei renale, toate fără efecte adverse grave.
În plus, o analiză detaliată a metaboliţilor din sânge a arătat că tratamentul cu NR a redus nivelurile de creatinină şi alte substanţe asociate cu afectarea renală, ceea ce sugerează că acest supliment ar putea proteja funcţia renală, abordând o altă complicaţie severă a sindromului Werner.
„Acest studiu reprezintă un avans semnificativ în înţelegerea modului în care refacerea NAD+ prin administrarea de NR poate aborda biologia de bază în sindromul Werner. Prin sprijinirea sănătăţii cardiovasculare, cutanate şi renale, NR arată un potenţial real de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor cu această afecţiune devastatoare”, a declarat dr. Yasmeen Nkrumah-Elie, director global al programului de cercetare externă CERP de la Niagen Bioscience, comentând rezultatele studiului.
Beneficiile multiple ale tratamentului asupra diferitelor organe sugerează că epuizarea NAD+ ar putea reprezenta un mecanism fundamental al sindromului Werner care poate fi ţintit terapeutic.
„Rezultatele noastre indică faptul că NR ar putea deveni o opţiune valoroasă de tratament pentru două simptome majore - arterioscleroza şi ulcerele cutanate - precum şi pentru prevenirea deteriorării funcţiei renale”, a explicat prof. Masaya Koshizaka, de la Chiba.
Rezultatele sunt cu atât mai semnificative cu cât ulcerele netratabile afectează peste 70% dintre pacienţii cu sindrom Werner, ducând frecvent la amputaţii, iar boala cardiovasculară rămâne principala cauză de mortalitate precoce în această populaţie, au subliniat autorii studiului.
Deşi sunt necesare cercetări mai ample pentru a valida constatările studiului, această cercetare de pionierat oferă o nouă speranţă pacienţilor cu sindrom Werner, care nu au opţiuni eficiente de tratament.
Dincolo de implicaţiile imediate pentru această afecţiune rară, studiul oferă şi perspective valoroase asupra biologiei îmbătrânirii şi a potenţialelor intervenţii împotriva declinului asociat vârstei, în sens larg.
„Sperăm că aceste rezultate vor accelera cercetările nu doar în domeniul sindromului Werner, ci şi în alte afecţiuni asociate îmbătrânirii premature şi boli comune legate de vârstă, contribuind, în cele din urmă, la extinderea perioadei de viaţă sănătoasă şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii atât pentru pacienţi, cât şi pentru populaţia generală”, a concluzionat prof. Koshizaka.
Studiul a fost publicat în revista Aging Cell pe 3 iunie.
