Scrisoare deschisă a Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor: Sute de mii de pacienţi riscă să fie afectaţi de dispariţia celor 71 de medicamente de la începutul lunii noiembrie 30 oct 2019
Vasile Ciurchea (CNAS): Raportările lunare şi trimestriale în PIAS putea fi eliminate, medicii de familie vor încărca doar activitatea zilnică 29 oct 2019
Secretar de stat: Niciun obiectiv din strategia de sănătate 2014-2020 nu a fost realizat 100%, dar multe sunt într-o fază înaintată de implementare 29 oct 2019
Campanie de prevenire a AVC, lansată la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti: 1.590 de pacienţi cu AVC au beneficiat de tromboliză în acest an, număr aproape triplu faţă de perioada similară din 2018 29 oct 2019
Victor Costache va cere bani în plus pentru Sănătate la rectificarea bugetară: în luna decembrie vom fi descoperiţi 29 oct 2019
Premieră pentru un spital mic: Doi pacienţi au primit simultan transplant de plămân şi de ficat la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală 29 oct 2019
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor: Ministerul Sănătăţii nu a anunţat nici până acum care sunt medicamentele fără alternativă care dispar de pe piaţă după 1 noiembrie 28 oct 2019
Studiu: Adulţii care se confruntă cu probleme de greutate între 20 şi 40 de ani au risc crescut de deces prematur 28 oct 2019
Chirurgul cardiovascular Victor Costache de la Spitalul Polisano din Sibiu ar putea fi noul ministru al Sănătăţii 24 oct 2019
Medicamentul Farxiga al AstraZeneca a primit indicaţie terapeutică extinsă în SUA pentru reducerea riscului de spitalizare din cauza insuficienţei cardiace la pacienţii cu diabet 22 oct 2019
Pacient în România. Viaţa unei femei diagnosticate cu Lupus se transformă în carte şi film 22 oct 2019
Un proiect de lege votat în Senat prevede că numărul de locuri la rezidenţiat trebuie să fie egal cu cel al absolvenţilor; examenul de rezidenţiat, organizat fără a mai fi nevoie de semnătura ministrului Educaţiei 22 oct 2019
Al şaselea transplant de cord din acest an din România, realizat la Târgu Mureş printr-o intervenţie de peste 10 ore 22 oct 2019
Farmaciştii şi studenţii farmacişti cer modificarea condiţiilor concursului pentru posturile de conducere ale ANMDMR, considerând că reprezintă o discriminare adusă profesiei de farmacist 22 oct 2019
Forumul specialiştilor europeni în domeniul diabetului a lansat Declaraţia de la Haga, pentru a stimula adaptarea practicii medicale şi a politicilor publice referitoare la managementul diabetului de tip 2 21 oct 2019
Asociaţia Pro Imunizare lansează, la Constanţa, campania naţională de informare „Protejează-ţi copilul împotriva gripei!” 19 oct 2019
Simona Cocoş (APMGR): Directiva privind tratarea apelor urbane riscă să ducă la dispariţia multor medicamente ieftine şi chiar a unor producătoriieri, 16:57
Farm. Monica Negovan (Ministerul Sănătăţii): Ne dorim să includem, în perioada următoare, mai multe instrumente în metodologia de stabilire a preţurilor medicamentelorieri, 16:37
Daniel Bran, preşedintele APMGR: Medicamentele generice şi biosimilare aduc optimizare bugetară reală. Aceste medicamente trebuie să ajungă repede în listele de compensateieri, 15:25