Mylan România anunţă livrarea completă a comenzilor de vaccin gripal tetravalent în România, pentru sezonul gripal 2019-2020 14 nov 2019
Un proiect pentru dublarea supravieţuirii la 5 ani a pacienţilor cu cancer pulmonar până în 2025 a fost lansat la Timişoara 14 nov 2019
Peste 800 de medici şi specialişti din domeniul sănătăţii, aşteptaţi la simpozionul medical „Zilele Synevo”, ediţia cu numărul 22 13 nov 2019
Heidi Murkoff, autoarea seriei What to Expect, susţine programele de educaţie pentru sănătate ale Asociaţiei SAMAS 13 nov 2019
Deficit de medicamente pentru pacienţii cu cancer, semnalat în mai multe centre din ţară. Manager IRO Iaşi: Suntem cu stocurile la limită 13 nov 2019
ARPIM: Timpul mediu până la includerea unui medicament nou în sistemul de compensare din România este de 43 de luni, faţă de câteva luni în alte state din UE 13 nov 2019
Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului: 1 din 2 pacienţi care suferă de diabet nu este diagnosticat, conform Federaţiei Internaţionale de Diabet 13 nov 2019
Un nou pas pentru realizarea Spitalului Regional din Cluj: Ministerul Sănătăţii a trimis cererea de finanţare de la UE 13 nov 2019
Comisia Europeană a aprobat acordarea autorizaţiei de punere pe piaţă pentru primul vaccin împotriva Ebola 12 nov 2019
Ministrul Sănătăţii dă asigurări că fondurile necesare pentru plata salariilor cadrelor medicale din decembrie vor fi aprobate la rectificarea bugetară 12 nov 2019
Spitalul Universitar din Capitală ar putea avea în doi ani cel mai modern centru de radioterapie din România 7 nov 2019
Revoltă la Spitalul Judeţean din Craiova: angajaţii au intrat peste manager cerând vouchere de vacanţă, medicamente pentru bolnavi şi căldură în spital 7 nov 2019
Noul ministru al Sănătăţii a anunţat 3 direcţii prioritare: rezidenţiatul, creşterea bugetului şi spitalele regionale 7 nov 2019
Noul ministru al Sănătăţii sesizează parchetul şi cere anularea gradului de medic primar pentru medicul Alexandru Checheriţă 6 nov 2019
Sindicatele din sectorul public sanitar au semnat noul contract colectiv de muncă cu Ministerul Sănătăţii, după doi ani de negocieri 4 nov 2019
PRIMER: Taxele de până la 50% obligă producătorii să retragă sau să nu mai aducă medicamente în România 4 nov 2019
Alianţa Pacienţilor Cronici: În România sunt autorizate sub 4.000 de medicamente, sub jumătate din media UE 1 nov 2019
Atenţie la înşelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraţilor informaţii despre conturi bancare vineri, 16:09