Comisia de Obstetrică-Ginecologie a CMR, punct de vedere pe tema panourilor publicitare care conţin informaţii despre cezariană versus naşterea naturală

Comisia de Obstetrică-Ginecologie a CMR, punct de vedere pe tema panourilor publicitare care conţin informaţii despre cezariană versus naşterea naturală

Colegiul Medicilor din România atrage atenţia că, în domeniul medical, informaţia corectă, completă şi validată ştiinţific este esenţială atât pentru pacienţi, cât şi pentru societate în ansamblu.

Recomandările privind actul medical trebuie să aparţină exclusiv profesioniştilor din domeniu, cu respectarea limitelor de competenţă, acestea să fie fundamentate pe dovezi ştiinţifice solide, ghiduri clinice recunoscute de comunitatea ştiinţifică şi bune practici medicale, adaptate particularităţilor fiecărui caz în parte.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, subliniază că:

„pentru asigurarea transparenţei şi a responsabilităţii publice, Colegiul Medicilor din România consideră obligatoriu ca orice material cu caracter medical difuzat în spaţiul public într-o campanie de comunicare — indiferent de canalul ales — să conţină în mod clar datele de identificare ale iniţiatorului sau promotorului campaniei”.

Dezinformarea în sănătate sau prezentarea incompletă a informaţiilor nu reprezintă simple opinii, ci pot constitui un risc real pentru sănătatea populaţiei.

Referitor la mesajele apărute recent în spaţiul public privind naşterea prin operaţie cezariană, Colegiul Medicilor din România, prin Comisia de Obstetrică-Ginecologie, face următoarele precizări:

„Afirmaţiile afişate pe panourile publicitare apărute recent în Bucureşti sunt lipsite de fundament ştiinţific. Naşterea prin operaţie cezariană reprezintă, în numeroase situaţii, o intervenţie medicală salvatoare de viaţă, atât pentru mamă, cât şi pentru făt, fiind indicată în baza unor criterii medicale clare.

Este adevărat că în România se înregistrează un număr crescut de operaţii cezariene, însă acest fenomen se înscrie în trendul general european şi global, determinat de multiple cauze medicale, sociale şi sistemice”, au precizat reprezentanţii comisiei.

Colegiul Medicilor din România subliniază că decizia privind tipul naşterii este rezultatul unei evaluări medicale individualizate, fiind urmată de informarea pacientei cu privire la avantaje şi riscuri, decizia finală fiind cea optimă pentru sănătatea mamei şi a copilului.

În acest context, protejarea populaţiei împotriva mesajelor medicale neavizate trebuie să devină o prioritate de interes public.

viewscnt