Cercetătorii au identificat un circuit cerebral implicat în menţinerea durerii cronice, diferit de mecanismele care generează durerea acută, de protecţie. Descoperirea ar putea deschide calea către tratamente care reduc durerea persistentă fără a afecta capacitatea organismului de a detecta pericolele imediate.
Durerea are în mod normal un rol de semnal de alarmă, care ajută organismul să evite leziunile şi să se recupereze. În cazul durerii cronice, acest semnal persistă mult după ce pericolul iniţial a trecut. Această formă de durere poate apărea după traumatisme sau inflamaţii şi este asociată frecvent cu probleme de sănătate mintală şi cu utilizarea excesivă a opioidelor. Un element caracteristic este sensibilitatea, prin care stimuli uşori, precum atingerea, sunt percepuţi ca dureroşi.
Un studiu publicat în revista Nature arată că durerea cronică este susţinută de un circuit neuronal distinct, activat după leziuni sau inflamaţie. Cercetarea a fost realizată de o echipă de la Universitatea Stanford şi sugerează că acest circuit poate fi ţintit selectiv pentru a trata durerea de lungă durată.
Pentru a înţelege mecanismul, cercetătorii au studiat neuroni din regiunea medulară rostral ventromedială, cunoscută pentru rolul său în reglarea durerii. Prin tehnici de etichetare genetică, cercetătorii au urmărit conexiunile acestor neuroni şi au identificat un circuit în buclă care porneşte din măduva spinării, trece prin talamus, cortex şi trunchiul cerebral, apoi revine la nivel spinal.
Blocarea chimică a acestui circuit la şoareci a redus semnificativ durerea cronică. Animalele nu au mai reacţionat exagerat la stimuli uşori şi au răspuns normal la diferite niveluri de stimulare. În acelaşi timp, capacitatea de a percepe durerea acută a rămas intactă.
Secţiune transversală a creierului unui şoarece, care evidenţiază neuronii implicaţi în durerea cronică (galben) şi în durerea acută (roşu), ce proiectează către măduva spinării din medula rostral ventromedială. Alţi neuroni sunt reprezentaţi în albastru. Sursa: Universitatea Stanford, 1 aprilie 2026
Experimentele inverse au confirmat rolul acestui circuit. Activarea acestuia la animale sănătoase a indus o stare de sensibilitate dureroasă persistentă. Stimularea repetată a dus la menţinerea acestei sensibilităţi timp de mai multe săptămâni.
Rezultatele arată că acest circuit este activ doar în condiţii de durere cronică şi nu participă la durerea normală, de protecţie.
Cercetătorii consideră că există două sisteme distincte: unul care amplifică durerea şi altul care o reduce. Circuitul nou identificat pare să crească intensitatea durerii, în timp ce sistemul cunoscut anterior, care implică substanţa cenuşie periacveductală şi medula rostral ventromedială, are efect de inhibare.
Pe baza acestor date, echipa investighează acum modificările moleculare care activează acest circuit. Scopul este dezvoltarea unor tratamente care să blocheze semnalele implicate în durerea cronică, fără a afecta răspunsurile normale la durere. În paralel, sunt analizate date genetice de la pacienţi pentru a evalua dacă acelaşi mecanism există şi la om.
Descoperirea ridică şi întrebări legate de rolul acestui circuit. Cercetătorii sugerează că ar putea avea legătură cu modul în care creierul detectează leziuni interne, însă funcţia sa exactă rămâne neclară.
