Tulburările de somn sunt extrem de frecvente. Specialiştii estimează că există peste 80 de tipuri de patologii ale somnului.
Datele epidemiologice arată că problemele de somn afectează un procent important din populaţie.
- Aproximativ 30–40% dintre adulţi raportează simptome de insomnie.
- 10–20% dintre persoane îndeplinesc criteriile pentru diagnosticul de insomnie cronică.
- Apneea obstructivă de somn afectează între 9% şi 38% dintre adulţi.
- Sindromul picioarelor neliniştite apare la aproximativ 5–10% din populaţie.
- Tulburările de ritm circadian afectează aproximativ 3–5% dintre oameni.
Pentru a creşte gradul de conştientizare a importanţei pe care o are somnul pentru sănătate, din 2008 încoace, în fiecare an, în vinerea de dinaintea echinocţiului de primăvară, este marcată Ziua Mondială a Somnului. Deşi somnul este una dintre cele mai importante funcţii biologice ale organismului, tulburările de somn sunt mult mai frecvente decât se credea, studiile recente arătând că o mare parte din populaţie se confruntă, cel puţin ocazional, cu astfel de probleme.
Un studiu important realizat în Elveţia, cunoscut sub numele de HypnoLaus, a arătat că prevalenţa apneei de somn este mult mai mare decât se credea anterior: aproape 50% dintre bărbaţi şi 23% dintre femei prezentau forme moderate sau severe ale acestei afecţiuni. De asemenea, cercetările indică faptul că multe tulburări de somn apar împreună. De exemplu, peste 50% dintre pacienţii cu insomnie pot avea şi apnee de somn – o combinaţie numită COMISA. În aceste situaţii, insomnia poate persista dacă nu este investigată şi respiraţia din timpul somnului.
De ce este somnul atât de important
Somnul nu este un lux, ci o nevoie biologică esenţială, calitatea acestuia fiind la fel de importantă pentru sănătate ca alimentaţia sau activitatea fizică. Un somn de calitate contribuie la îmbunătăţirea memoriei şi a capacităţii de învăţare, întărirea sistemului imunitar, reglarea tensiunii arteriale şi reducerea riscului cardiovascular, controlul greutăţii şi al metabolismului, echilibrul emoţional şi reducerea anxietăţii, creşterea capacităţii de concentrare şi a productivităţii, scăderea riscului de diabet, echilibrarea hormonilor şi recuperarea organismului, refacerea musculară şi vindecarea ţesuturilor si per ansamblu, la o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Recunoaşterea timpurie a tulburărilor de somn şi accesul la evaluare medicală pot preveni numeroase probleme de sănătate şi pot îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii.
„ Patologia somnului cu extremele sale de la hipersomnolenţă la insomnie, este strâns legată de stilul de viaţă adoptat şi de interferenţele cu viaţa modernă. Dormim mai puţin şi avem mult mai mulţi factori agresivi în această viaţă modernă, iar ei acţionează deja de la vârste mici. Somnul este important ca durată, profunzime regularitate şi să nu uităm că reprezintă 1/3 din viaţa noastră”, explică Prof. univ. dr. Florin Dumitru Mihălţan - Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
Populaţia are un nivel scăzut de informare cu privire la accesul la tratament
În România există în prezent specialişti în somnologie formaţi prin programe naţionale de pregătire complementară, iar pacienţii pot beneficia de compensare pentru consultaţii ,investigaţii în cadrul spitalizării continue sau de zi precum şi pentru aparatura care le corectează. Există, de asemenea, servicii dedicate somnologiei pediatrice, pentru evaluarea problemelor de somn la copii. Cu toate acestea, specialiştii subliniază că una dintre principalele provocări rămâne nivelul scăzut de informare a populaţiei. Mulţi pacienţi nu recunosc simptomele tulburărilor de somn sau le consideră probleme minore, deşi acestea pot avea consecinţe importante asupra sănătăţii.
„Există societăţi de somnologie pe toate continentele şi în toate ţările din Uniunea Europeană, iar în prezent lucram la curricula europeană pentru recunoaşterea somnologiei de catre organele abilitate (UEMS - European Union of Medical Specialists) ca o subspecialitate «pe orizontală» sub mai multe alte specialităţi conexe. De asemenea, suntem implicaţi şi în alte proiecte alături de parteneri din întreaga Europă.”, a declarat Şef lucr. dr. Oana Claudia Deleanu - Preşedintele Secţiunii de Somnologie şi Ventilatie Non-Invazivă din cadrul Societăţii Române de Pneumologie.
10 reguli simple pentru un somn sănătos
Specialiştii recomandă câteva măsuri simple care pot îmbunătăţi semnificativ calitatea somnului:
- Stabiliţi o oră fixă pentru culcare şi trezire.
- Limitaţi somnul din timpul zilei la maximum 45 de minute.
- Evitaţi alcoolul şi fumatul înainte de culcare.
- Nu consumaţi cafeină cu cel puţin 6 ore înainte de somn.
- Evitaţi mesele grele înainte de culcare.
- Faceţi exerciţii fizice în mod regulat, dar nu seara târziu.
- Asiguraţi un pat şi o saltea confortabile.
- Menţineţi o temperatură optimă în dormitor (aproximativ 21°C).
- Reduceţi zgomotul şi lumina în dormitor.
- Folosiţi patul doar pentru somn şi relaxare.
De Ziua Mondială a Somnului, medicii îi încurajează pe oameni să acorde mai multă atenţie odihnei, deoarece un somn sănătos înseamnă o viaţă mai lungă, mai activă şi mai echilibrată.
_______________________
Despre Ziua Mondială a Somnului
Ziua Mondială a Somnului este un eveniment internaţional dedicat creşterii gradului de conştientizare privind importanţa somnului pentru sănătate. Campania este coordonată de comunitatea medicală internaţională şi urmăreşte informarea populaţiei despre prevenirea şi tratamentul tulburărilor de somn.




