Împreună pentru sănătatea copiilor: servicii medicale mobile la Găiseni, judeţul Giurgiu

Împreună pentru sănătatea copiilor: servicii medicale mobile la Găiseni, judeţul Giurgiu

Asociaţia Merci Charity Boutique şi Regina Maria – Reţeaua Privată de Sănătate şi-au unit experienţa şi resursele pentru a oferi acces la servicii medicale gratuite copiilor din comunităţi vulnerabile.

În perioada 25–26 septembrie, unul dintre cabinetele stomatologice mobile ale asociaţiei a fost prezent în localitatea Găiseni, judeţul Giurgiu, unde 50 de copii au beneficiat de consultaţii şi tratamente stomatologice realizate de doi medici dentişti şi o studentă la medicină dentară în voluntariat.

Comunitatea din Găiseni face parte din Comunitatea 360, un model inovator un model inovator care îmbină investigaţiile medicale, tratamentul, educaţia pentru sănătate şi prevenţia, cu scopul de a transforma aceste intervenţii în rezultate durabile. Alegerea acestei localităţi marchează un pas important spre crearea unui impact sustenabil, printr-o abordare care nu se limitează la tratamente punctuale, ci urmăreşte îmbunătăţirea reală a sănătăţii copiilor şi a calităţii vieţii în comunitate. În satul Găiseni nu există cabinet stomatologic în contract cu casa judeţeană de asigurări de sănătate judeţeană astfel încât copii să poată beneficia de dreptul la tratament stomatologic decontat de casa de asigurări de sănătate1.

Inovaţia şi prevenţia: valori comune ambelor organizaţii

Din dorinţa de a aduce sănătatea mai aproape de cei care au nevoie, Regina Maria şi Merci Charity Boutique promovează soluţii moderne – precum cabinetele mobile – pentru a depăşi barierele geografice şi financiare. Această iniţiativă reflectă angajamentul comun pentru grijă, responsabilitate socială şi implicare activă în comunitate.

„În mediul rural, accesul la servicii medicale este adesea limitat, iar copiii sunt cei mai afectaţi. Prin această acţiune, facem un pas concret spre reducerea inegalităţilor şi spre construirea unei culturi a prevenţiei. Ne bucurăm să avem alături parteneri precum Regina Maria, care împărtăşesc aceleaşi valori şi aceeaşi viziune”, a declarat Daniela Staicu, vicepreşedintele Asociaţiei Merci Charity Boutique.

Regina Maria – Reţeaua Privată de Sănătate susţine acest demers în linie cu misiunea sa de a investi în sănătate şi educaţie, de a încuraja prevenţia şi de a construi împreună comunităţi mai sănătoase şi mai reziliente.

„Atunci când Caravana noastră medicală este prezentă în comunităţile vulnerabile, echipele noastre de voluntari aduc sănătatea mai aproape de cei care au cea mai mare nevoie. Ne bucurăm să susţinem o iniţiativă prin care copiii nu doar primesc îngrijiri medicale de calitate, ci descoperă, alături de părinţi, cât de importantă este prevenţia. Astfel, proiectul devine un pas esenţial în dezvoltarea comunităţilor, prin educaţie şi acces la servicii medicale vitale”, a declarat Fady Chreih, CEO Regina Maria.

Acces la medicina dentară şi impact

Echipa formată din medici şi studenţi voluntari a realizat în total 373 de manopere stomatologice, acoperind o gamă largă de intervenţii: 50 de consultaţii stomatologice, 79 de sigilări dentare, 144 de obturaţii, 50 de fluorizări şi 50 de periaje profesionale. Aceste rezultate reflectă impactul pozitiv al proiectului şi contribuţia importantă pe care iniţiativa o aduce comunităţii, prin creşterea accesului copiilor la servicii medicale de profil şi promovarea unui stil de viaţă sănătos.

Important de semnalat că pentru 7 din 10 copii aceasta a fost prima vizită la medicul stomatolog.

Valoarea intervenţiilor oferite* în cabinetele mobile este de peste 108.480 lei, cu o medie de 2170 lei/copil.

Acţiunea face parte din programul „Zâna Merciluţă – Cabinete Stomatologice Mobile”, prin care, din 2017, peste 12000 de copii din mediul rural şi din comunităţi vulnerabile au beneficiat de tratament stomatologic gratuit în cabinetele stomatologice mobile ale asociaţiei.

1 Informaţie verificată pe https://simsass.cnas.ro/informatii-furnizori

Despre Asociaţia Merci Charity Boutique
„Zâna Merciluţă” este un proiect inovator în medicină care oferă acces la prevenţie şi tratamente stomatologice gratuite în cabinetele mobile al asociaţiei, copiilor din medii defavorizate, cu dizabilităţi şi boli cronice. În 10 ani, peste 12.000 de copii au primit îngrijiri gratuite şi peste 18.000 de kituri de igienă orală au fost distribuite. Organizaţia a fost onorată cu premiul pentru Inovaţie în Medicina Mobilă “Anthony Vavasis” al Mobile Healthcare Association.

Despre Regina Maria – Reţeaua Privată de Sănătate

Reţeaua Privată de Sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, având grijă de sănătatea a peste 7,4 milioane de pacienţi din întreaga ţară. Prin cele 22 de acreditări internaţionale obţinute până în prezent, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul pentru excelenţa medicală şi siguranţa îngrijirii pacienţilor.

viewscnt